Un loc care nu se preface a fi altceva, de exemplu o „metropolă occidentală la modă”, doar pentru a atrage turiști. Este așa cum este – o capitală mică și primitoare, cu locuitori prietenoși și ospitalieri, pentru că așa sunt ei, nu pentru că tu ești un străin.
Iar locurile „turistice” nu sunt tot ce are Podgorica mai bun de oferit. Acest loc ascunde o frumusețe melancolică pe care o poți descoperi doar plimbându-te în tăcere pe străzi, fără a fi deranjat de grupurile zgomotoase de oameni grăbiți.
Podgorica („la poalele unui deal mic”)
Când am decis să sărbătorim Revelionul 2017 împreună cu prietenii noștri în Podgorica, capitala Muntenegrului, trebuie să recunosc că eram puțin sceptică. Primul meu gând a fost: „având în vedere dimensiunea orașului (220 de mii de locuitori), vom termina vizitarea obiectivelor turistice în doar câteva ore”. Al doilea gând (din fericire) a fost mai optimist: „dar, în acest caz, vom avea mai mult timp să degustăm vinul din Muntenegru”.
Când am ajuns la Podgorica la începutul după-amiezii, am simțit o schimbare radicală față de Berlin, orașul nostru natal. În primul rând, era soare (ceea ce este ceva neobișnuit în Berlin iarna). În al doilea rând, în oraș nu se simțea nicio agitație. Am văzut puțini trecători pe străzile liniștite.
Majoritatea magazinelor erau închise la acea oră, cu excepția cafenelelor și a câtorva magazine de băuturi alcoolice (pe care le-am vizitat pentru a cumpăra câteva băuturi locale). În piața centrală se construia o scenă pentru concertul de Revelion din ziua următoare. Copiii se stropesc cu apa care curgea din fântână, iar, în ciuda temperaturilor scăzute, palmieri verzi răsăreau din străzile pavate cu beton. După ritmul alert al Berlinului, aceste scene ni se păreau că se derulează aproape cu încetinitorul.
După o scurtă plimbare, am găsit o cafenea care părea promițătoare. Deși nu era suficient spațiu pentru un grup de 7 persoane, chelnerii au mutat mesele pentru a ne permite să stăm împreună – o primă impresie bună. A doua impresie bună a fost mâncarea – porțiile erau aproape imposibil de terminat dintr-o singură dată, iar totul avea un preț rezonabil. Cafeneaua era aglomerată, iar muzica balcanică modernă se auzea de la televizorul atârnat deasupra barului.
Așa cum am aflat mai târziu, acest gen de muzică electronică era specific acestei regiuni. În aproape fiecare bar și restaurant pe care l-am vizitat, exista cel puțin un televizor pe care se puteau viziona videoclipuri cu femei frumoase, uneori pe jumătate dezbrăcate, dansând pe ritmurile muzicii electro moderne, uneori combinate cu sunete folclorice.
O combinație greu de descris, dacă nu ai ascultat-o cu urechile tale. În ciuda protestelor feministe din mintea mea („de ce trebuie ca femeile să fie dezbrăcate?”), era ceva fermecător în acele sunete care ne urmăreau pretutindeni. Nicăieri până atunci nu observasem o astfel de absență a muzicii internaționale populare și o concentrare atât de mare asupra trupelor locale.
Dacă ești fan al bucătăriei balcanice și nu ești vegetarian, Podgorica este paradisul. Cele mai comune feluri de mâncare cu carne pe care le-am încercat au fost Ćevapi, Pljeskavica (un hamburger local) și Ražnjići, pe care le poți găsi în multe restaurante, dar și ca mâncare de stradă. Practic, tot ce conținea carne se afla în meniu. În afară de asta, am descoperit o altă variantă de „brânză deasupra” – Njeguški sir – brânză păstrată în ulei. Aceste feluri de mâncare s-au potrivit foarte bine cu vinul alb și roșu muntenegrean din struguri Vranac – un soi vechi de struguri tipic pentru Macedonia, Serbia și Muntenegru, care este cultivat mai ales în Muntenegru, în regiunile din jurul Podgorica.
Am avut două zile la dispoziție pentru a ne plimba. Cerul senin și albastru ne-a permis să vedem dealul Gorica, care domină orașul (și care i-a dat numele). Vă puteți trage propriile concluzii cu privire la numele Muntenegrului („munte negru”), întrucât capitala se află, de fapt, într-o zonă plată. Podgorica este înconjurată de două râuri: Morača și Ribnica. Primul se întinde peste o vale în mijlocul orașului, iar plimbarea de-a lungul apelor sale de un verde-turcoaz, care contrastau cu pietrele albe care acopereau malurile, a fost o experiență plăcută.
Arhitectură
Arhitectura orașului Podgorica nu este ușor de descris. Ea este marcată de schimbările de regim. Cea mai veche parte a orașului nu seamănă cu cea din alte orașe. Este aproape în totalitate o zonă rezidențială, cu case vechi și străzi înguste. Vremurile Imperiului Otoman au lăsat, de asemenea, o amprentă asupra acestui loc – am găsit acolo două moschei și un turn cu ceas pitoresc. A fost o experiență cu totul deosebită pentru noi să comparăm acest loc cu cel în care am stat în Nova Varoš („orașul nou”), unde străzile erau la fel de largi ca în alte orașe europene.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Podgorica a fost aproape complet distrusă și a fost reconstruită ca oraș iugoslav în cadrul blocului comunist (orașul se numea atunci „Titograd” – în onoarea lui Josip Broz Tito, președintele Iugoslaviei). Acele blocuri de locuințe erau tipice pentru acea perioadă și erau vopsite în culori vii în multe locuri, ceea ce conferea orașului un aspect mai plin de viață. Începând cu anii '90, a început revoluția urbană și au fost ridicate noi clădiri din oțel și sticlă. Aceasta a fost, de asemenea, perioada în care au fost construite Podul Mileniului și biserica ortodoxă Hristovog Vaskrsenja, care au devenit principalele repere ale Podgoricii contemporane.
Un alt exemplu al acestei tendințe de oțel și sticlă din Podgorica este strada George Washington, care este o destinație obligatorie pentru o experiență unică. Nico și cu mine am fost acolo în timpul zilei și eram singurii care treceam pe lângă magazinele luxoase, dar goale, precum Emporio Armani, Max Mara și altele. Din difuzoare se auzea o listă de redare cu colinde americane, care părea să înceapă în momentul în care ne-am apropiat de acele clădiri. Apoi, brusc, după câțiva pași mai departe de această stradă, am fost înconjurați de oameni care se îndreptau încet spre clădirile de birouri din jur sau spre un restaurant preferat.
Așa aș putea rezuma experiența din Podgorica: un oraș unic și mândru de cultura sa, unde muzica locală, bucătăria tradițională și ospitalitatea autentică prevalează asupra culturii pop occidentale atât de răspândite. Asta nu înseamnă că am avut parte de un șoc cultural; există multe elemente europene în acest loc. De asemenea, te poți simți în siguranță și confortabil în orice parte a orașului. Ceea ce vreau să spun este că încrederea și aprecierea propriilor tradiții s-au răspândit atât de mult în realitatea modernă, încât au devenit o parte integrantă a acesteia. Aceste tradiții nu sunt doar istorice, ca în multe țări occidentale; ele sunt vii și se transformă în forme noi, adaptându-se la lumea modernă din jur.
