Bulgaria se află în sud-estul Europei, între bazinul hidrografic al Dunării și cel al Mării Egee, iar aproape totul în această țară este modelat de munți: zeci de lanțuri muntoase brăzdează țara, de la lanțul Balcanic din centru până la Rila, Pirin și Rodopii din sud. Sofia, capitala, se află la poalele Muntelui Vitosha; Plovdiv, al doilea oraș ca mărime, se întinde pe o câmpie brăzdată de dealuri rotunjite. Timp de secole, relieful a făcut ca țara să fie greu accesibilă, iar tocmai această izolare a conservat mănăstirile, orașele de munte și cultura la care acest ghid revine în mod constant.
Sofia
Sofia te răsplătește cu priveliști de înălțime. Într-un weekend de toamnă, am fotografiat apusul de soare în spatele munților de la un restaurant situat pe acoperiș, cu un pahar de vin pe masă, și mi-am promis că mă voi întoarce să descopăr restul țării. Din Sofia poți ajunge la vreo douăzeci de lanțuri muntoase într-o oră cu mașina, ceea ce explică de ce orașul își îndreaptă privirea spre vârfuri.
Mi-am ținut promisiunea de mai multe ori. La o vizită ulterioară, m-am instalat la poalele muntelui Vitosha, în cartierul Lozenets, pentru a surprinde rețeaua strălucitoare a Sofiei noaptea, cu Palatul Național al Culturii ancorând cadrul și un stadion iluminat de reflectoare strălucind în fundal. Orașul este descris în detaliu în ghidul meu de călătorie despre Sofia; acest articol este despre modul în care se îmbină întreaga țară.
Catedrala „Alexandru Nevski”
Catedrala „Alexandru Nevski” este unul dintre monumentele care mi-au trezit pentru prima dată interesul pentru fotografie, cu mulți ani înainte de a mă afla în fața ei. Construită în principal între 1904 și 1912, este una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume și are un caracter discret paneuropean: corpurile de iluminat au fost realizate la München, porțile la Berlin și Viena, iar mozaicurile la Veneția.
Când am vizitat-o în sfârșit într-o zi însorită de toamnă, străzile din jurul bisericii erau aproape goale, iar eu puteam sta în mijlocul unei alei în timp ce soarele scăzut transforma piatra în aur și muzica se auzea dintr-o cafenea din apropiere. Am fotografiat catedrala în acea ultimă lumină aurie, cupolele neobizantine punând în valoare ceea ce acest stil știe să facă cel mai bine.
Teatrul Național „Ivan Vazov”
Teatrul Național s-a inaugurat în 1904, iar după ce prima piesă pusă în scenă acolo s-a dovedit a fi „Proscrișii” de Ivan Vazov, clădirea a preluat numele scriitorului. Prima mea încercare de a fotografia fațada a eșuat; piața din fața clădirii era prea aglomerată de oameni care se bucurau de cafeneaua de lângă teatru, așa că ne-am alăturat lor pentru a savura niște aperitive bulgărești.
A doua zi dimineață aveam programat un interviu la Bloomberg TV Bulgaria despre activitatea mea în domeniul apărării drepturilor de autor, despre modul în care îmi protejez fotografiile și despre motivele pentru care creatorii ar trebui să-și apere operele. Punctul de întâlnire era chiar în fața teatrului. În timp ce reporterul mă filma făcând poze, am surprins teatrul în primele raze de soare, frontonul aurit strălucind deasupra unei piețe goale. Unele dimineți îți oferă o dublă răsplată.
Largo și Serdica Antică
Am încercat să fotografiez Largo timp de ani de zile. Fiecare întoarcere la Sofia se încheia cu aceeași plimbare către același ansamblu de clădiri din anii ’50, așteptând condiții care nu veneau niciodată, până când, într-o seară, cerul mi-a îndeplinit în sfârșit dorința și am reușit să surprind Adunarea Națională într-un apus perfect, cu cupola de sticlă a luminatorului din metrou în prim-plan.
Acea cupolă reprezintă cealaltă jumătate a poveștii. Sofia este construită pe locul orașului roman Serdica, iar când s-a săpat metroul, situl arheologic a devenit parte integrantă a stației: ziduri romane sub un acoperiș de sticlă, finalizat în 2016, cu Largo-ul din epoca socialistă care se înalță deasupra lor. Antichitatea, anii 1950 și prezentul se suprapun într-o singură privire, iar vizitatorii pot trece liber prin acest spațiu.
Băile Minerale Centrale și Palatul Național al Culturii
Sofia s-a dezvoltat datorită izvoarelor minerale; oamenii încă își umplu sticlele cu apă caldă de la fântânile din centrul orașului. Izvoarele erau folosite încă din secolul al XVI-lea, iar clădirea băilor care se află astăzi acolo, datând de la începutul secolului al XX-lea, îmbină stilul Secesiunii vieneze cu elemente bizantine. Aceasta a servit băilor până în 1986, iar acum găzduiește muzeul de istorie al orașului. Am fotografiat fațada cu dungi din spatele fântânii și mi-am petrecut restul vizitei bucurându-mă de parcul din față.
La celălalt capăt al bulevardului Vitosha, Palatul Național al Culturii, inaugurat în 1981, se transformă într-o compoziție de culori odată cu lăsarea întunericului: am surprins palatul iluminat în violet deasupra cascadelor turcoaz ale fântânii, unul dintre cele mai mari centre de congrese din Europa oferindu-și spectacolul de seară.
Biserica din Boyana
Biserica Boyana se ascunde la poalele muntelui Vitosha, chiar la marginea Sofiei, o mică clădire medievală înconjurată de copaci falnici. Accesul este strict limitat: zece minute, câte nouă vizitatori odată, motiv pentru care fotografia mea înfățișează biserica din grădina sa, cu lumina soarelui filtrată de frunze într-o strălucire blândă.
Restricția există din cauza a ceea ce se află în interior. Frescele din 1259, opere ale Școlii din Turnovo, au conferit personajelor chipuri și emoții individuale cu aproape două secole înainte ca Renașterea să impună acest standard, iar portretele donatorilor Kaloyan și Desislava sunt pictate ca niște oameni reali. Biserica se află pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1979.
Mănăstirea Rila
Călătoria cu mașina de la Boyana la Mănăstirea Rila înlocuiește peisajul urban cu treizeci de minute finale în care nu se vede decât pădure și vârfuri montane. Sfântul Ioan de Rila a venit în aceste munți în secolul al X-lea pentru a se ruga singur într-o peșteră; refugiul său a devenit centrul spiritual al țării, un complex înconjurat de ziduri de fortăreață care a adăpostit cultura și manuscrisele bulgare pe parcursul a cinci secole de dominație otomană și și-a câștigat numele de „Tezaurul Bulgariei”. A fost înscrisă pe Lista Patrimoniului Mondial în 1983.
Trecând prin poartă, curtea se deschide brusc în fața ochilor, cu arcade striate și porticuri pictate pe fundalul versanților verzi. Apoi am lansat drona pentru a surprinde o panoramă a mănăstirii singure în valea sa, cu acoperișurile roșii într-un ocean de pădure, și am înțeles în sfârșit izolarea care a făcut posibilă existența acestui loc. Mergeți după-amiaza; dimineața aparține autobuzelor turistice.
Frescele Mănăstirii Rila
Biserica principală, construită între 1834 și 1837, își afișează tematicile biblice chiar pe fațadă. Deasupra intrării, Hristos Pantocratorul ocupă centrul tavanului pictat, înconjurat de fresce finalizate în 1846 de maeștri din Bansko, Samokov și Razlog, printre care se numără și celebrii frați Zograf.
Porticul de vest adoptă o abordare opusă. Pereții săi sunt un catalog de la podea până la tavan cu peisaje infernale, demoni și consecințe, pictate pentru o congregație care, în mare parte, nu știa să citească, iar realismul încă îi uimește pe vizitatori și astăzi. Lângă biserică se află Turnul Hrelja, construit în 1334-1335, cea mai veche clădire a complexului, cu o capelă din secolul al XIV-lea la ultimul etaj.
Bansko
Bansko este cea mai faimoasă stațiune de schi din Bulgaria, dar noi am ajuns acolo în luna mai, în afara sezonului, în drumul nostru de la Rila spre Plovdiv, având rezervată o singură noapte de cazare. A doua zi dimineață am lansat drona deasupra pieței principale, fără nicio așteptare în afară de curiozitate, iar cerul mi-a oferit două cadre: labirintul de case din piatră și acoperișuri roșii din orașul vechi, pe fundalul munților Pirin, și, de la marginea orașului, un văl de ceață care acoperea valea, complet invizibil de la sol.
Zborul aici este o plăcere și din alt punct de vedere: Bulgaria respectă normele standard ale UE privind dronele, iar în loc de suspiciune, reacția din piață a fost una de curiozitate, oamenii dorind să arunce o privire la ecran. Parcul Național Pirin, situat deasupra orașului, este inclus pe lista patrimoniului UNESCO încă din 1983.
Casa Velyan și Taverna Baryakova
În timpul dominației otomane, marile orașe erau supravegheate, iar localitățile ascunse, precum Bansko, au devenit păstrători tăcuți ai limbii și tradiției bulgare. Casa Velyan este o mărturie vie a acelei istorii: o reședință fortificată din secolul al XVIII-lea, cu ascunzișuri încorporate în ziduri, spații pentru animale la parter și încăperi de locuit la etaj, decorată de maestrul Velyan Ognev. Daria a zărit pe hartă marcajul muzeului; poarta era deschisă, așa că am intrat în curte, cu fântâna veche și fațada pictată, și am avut locul doar pentru noi.
Prânzul a continuat experiența culturală. La Taverna Baryakova, o casă din lemn care înconjoară o curte, am fotografiat masa la care am mâncat, păstrăvul la grătar al Dariei și „Platoul Regelui” al meu. Căutați semnul în alfabet chirilic, „Барякова Механа”; două taverne aproape identice se află una lângă cealaltă.
Munții Rodopi
Traseul cu mașina de la Bansko spre Plovdiv urmează calea ferată cu ecartament îngust săpată în Munții Rodopi și mi-a oferit două dintre popasurile mele preferate din întreaga călătorie. Prima a fost o gară fără niciun sat în jur, bine întreținută, cu orar regulat și complet izolată printre stânci. Am lansat drona și nu am văzut nimic în niciuna dintre direcții; mi s-a părut cel mai îndepărtat loc din Europa care mai este încă conectat la lume.
A doua a fost un punct de belvedere în formă de inimă, decorat cu trandafiri bulgari, deasupra satului Sveta Petka, pe drumul dintre Velingrad și Yundola. Nimeni nu planifică astfel de descoperiri; lecția Munților Rodopi este să alegi ruta mai lentă și să te oprești des.
Plovdiv
Plovdiv a fost cel mai surprinzător oraș pe care l-am vizitat în ultimii cinci ani. Unul dintre cele mai vechi orașe din Europa locuite fără întrerupere, vechiul Philippopolis roman, un cartier studențesc plin de creativitate și o geografie unică: dealuri rotunde, distincte, care se ridică din țesătura urbană ca niște insule. De pe Sahat Tepe am fotografiat panorama imediat după apusul soarelui, monumentul Alyosha conturându-se pe versantul dealului vecin, iar studenți și cupluri așezându-se pe stâncile din jurul meu.
Câteva minute mai târziu, turnul cu ceas din spatele meu și-a schimbat aspectul. Coroana sa strălucește alb în exterior, în timp ce lumina interioară trece prin diferite culori, iar când a devenit roșie, am surprins turnul strălucind ca un far deasupra unei mări interioare de acoperișuri. Pentru o secundă, mi s-a părut că mă aflu pe coasta Atlanticului, nu pe Câmpia Tracică.
Orașul Vechi din Plovdiv
Straturile istorice ale orașului Plovdiv se pot observa cel mai ușor la Poarta Hisar Kapia, unde fundațiile romane, zidăria din perioada celui de-al Doilea Imperiu Bulgar și casele din perioada Renașterii, construite direct peste arc, se îmbină într-o singură structură. M-am plimbat pe străduțele pietruite înainte de răsărit și am fotografiat poarta pustie în „ora albastră”, un cadru pe care aceeași stradă nu ți-l poate oferi două ore mai târziu.
Orașul continua să improvizeze. Coborând dealul cu echipamentul deja împachetat, am cotit la colț spre Piața Stefan Stambolov și am despachetat totul din nou: fântâna care se unduia spre Primărie, luminată de reflectoare, în timp ce un concert live răsuna din teatrul roman de deasupra orașului vechi. O expunere de 20 de secunde și cel mai bun loc din oraș.
Shipka și Valea Trandafirilor
Ne-am cazat în Valea Trandafirilor, inima industriei bulgare a uleiului de trandafiri, și am folosit acest loc ca punct de plecare pentru o fotografie foarte specială. Biserica Memorială Shipka, construită în memoria soldaților ruși și bulgari căzuți la Trecătoarea Shipka în 1877-1878, bătălia care a schimbat cursul războiului ce a pus capăt dominației otomane, își ascunde cea mai frumoasă fațadă de la drumul principal. Prima vizită a eșuat din cauza vremii; faptul că stăteam la doar 25 de minute distanță a însemnat că am putut pur și simplu să mă întorc, iar câteva zile mai târziu am zburat cu drona pentru a surprinde cupolele aurii care se ridică din pădure, arhitectura în stil neorus ieșind dintr-o pantă verde nesfârșită.
În timpul sezonului Festivalului Trandafirilor, chiar aerul din vale poartă parfumul florilor. Îmbinarea istoriei trecătorii cu tradiția vie de sub ea a fost unul dintre momentele de vârf ale călătoriei.
Cetatea Tsarevets
Veliko Tarnovo a fost capitala celui de-al Doilea Imperiu Bulgar, iar Cetatea Tsarevets era coroana sa. Aveam la dispoziție o singură noapte și se anunțau ploi, așa că am rezervat hotelul pentru un singur motiv: o terasă pe acoperiș cu vedere spre cetate. Seara era mohorâtă și ploua mărunt. Alarma a sunat oricum devreme, iar timp de douăzeci sau treizeci de secunde răsăritul a străpuns o breșă în nori și a luminat cetatea și catedrala de pe vârful dealului, în timp ce ploaia continua să cadă. Apoi cerul s-a închis și totul s-a terminat.
Mai târziu în acea zi am explorat zona pe jos, iar eu am surprins în cadru poarta medievală din interiorul unui turn de apărare, cu țepii de fier ridicați, așa cum ar fi văzut-o un apărător. Pregătirea nu este strălucitoare, dar acesta este tot secretul: lumina nu așteaptă în timp ce explorezi.
Fotografierea Bulgariei
Bulgaria mi-a dat două lecții în aceeași călătorie. Prima este răbdarea măsurată în ani: pentru a vedea Largo a fost nevoie de mai multe vizite, pe parcursul mai multor șederi, până când un apus de soare a răsplătit toate eforturile, iar Shipka a necesitat o a doua încercare în aceeași săptămână. A doua este viteza, măsurată în secunde: Tsarevets mi-a oferit exact o fereastră de douăzeci și două de secunde, iar Primăria din Plovdiv a apărut când trepiedul era deja împachetat.
Aici, drona își câștigă locul în rucsac. Ceața din valea Bansko, izolarea munților Rila și cupolele de la Shipka sunt povești care există doar din aer; regulile de zbor sunt cele standard ale UE, iar trecătorii sunt prietenoși. Iar când lumina de la amiază din munți devine prea puternică, faceți ce vă sugerează Munții Rodopi: alegeți drumul lent și lăsați ocolirile să-și facă treaba.
Când să vizitați Bulgaria
Călătoria noastră lungă a avut loc în luna mai, iar momentul a fost ideal: văi verzi, curți goale în Bansko, dimineți blânde pentru vizitarea orașelor vechi și începutul recoltei de trandafiri în valea din jurul orașului Kazanlak, unde sezonul festivalurilor atinge apogeul la începutul lunii iunie. Toamna este celălalt moment ideal; fotografiile mele din Sofia, cu copaci aurii și lumina limpede a munților, sunt toate realizate într-un weekend din octombrie.
Iarna transformă țara într-o altă identitate, Bansko fiind în fruntea sezonului de schi din Bulgaria, la poalele munților Pirin. Vara aparține coastei Mării Negre și traseelor montane de altitudine. Indiferent de anotimp, distanțele sunt scurte, iar munții nu sunt niciodată la mai mult de o oră distanță.
Întrebări frecvente
Când este cel mai bun moment pentru a vizita Bulgaria?
În lunile mai și iunie, munții sunt înverziți, are loc recoltarea trandafirilor în jurul orașului Kazanlak, iar vremea în orașe este plăcută; lunile septembrie și octombrie oferă culorile toamnei și o lumină limpede. Iarna este sezonul de schi în Bansko și în celelalte stațiuni montane. În lunile iulie și august, în interiorul țării este cald, iar pe litoralul Mării Negre este cea mai mare aglomerație.
De câte zile ai nevoie pentru a vizita Bulgaria?
O săptămână este suficientă pentru circuitul clasic: două zile în Sofia, cu vizita la Biserica din Boyana, o zi la Mănăstirea Rila, o noapte în Bansko, două zile în Plovdiv și o noapte în Veliko Tarnovo. Zece zile îți permit să vizitezi și Valea Trandafirilor, Shipka și să faci ocoluri mai lente prin Munții Rodopi.
Merită să faci o excursie de la Sofia până la Mănăstirea Rila?
Da. Drumul durează aproximativ două ore în fiecare sens, prin peisaje montane din ce în ce mai sălbatice, iar biserica pictată, curtea și împrejurimile nu au echivalent în țară. După-amiezile sunt vizibil mai liniștite decât diminețile, când sosesc grupurile de turiști. Excursiile de o zi din Sofia sunt ușor de organizat, dar deplasarea cu mașina îți oferă libertatea de a rămâne mai mult timp.
Bulgaria folosește moneda euro?
Da. Bulgaria a adoptat euro la 1 ianuarie 2026, înlocuind levul, și este membru cu drepturi depline al Spațiului Schengen din ianuarie 2025. Cardurile sunt acceptate pe scară largă în orașe și stațiuni, deși micile taverne de munte și magazinele din sate încă preferă plata în numerar.
Merită să vizitezi Plovdiv?
Da. Plovdiv este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa locuite neîntrerupt, cu un teatru roman care încă găzduiește concerte, un centru istoric bine conservat din perioada Renașterii, situat în jurul Porții Hisar Kapia, și dealuri cu puncte de belvedere în mijlocul orașului. Două zile sunt suficiente pentru a-l vizita, ideal ar fi să includeți și un apus de soare de pe Sahat Tepe.
Cum te poți deplasa în Bulgaria?
O mașină închiriată este cea mai practică opțiune pentru a vizita mănăstirile, orașele montane și punctele de belvedere prezentate în acest ghid; drumurile sunt montane, dar distanțele sunt scurte. Autobuzele și trenurile leagă marile orașe, iar calea ferată cu ecartament îngust din Munții Rodopi, între Septemvri și Dobrinishte, este o destinație în sine pentru cei care preferă să călătorească fără grabă.
Se poate zbura cu o dronă în Bulgaria?
Da, în conformitate cu reglementările standard ale UE privind dronele; nu sunt necesare autorizații naționale suplimentare pentru zborul de agrement și semi-profesional în categoriile deschise. Păstrează contactul vizual în zonele împădurite și montane și așteaptă-te mai degrabă la curiozitate decât la suspiciune din partea trecătorilor. În ceea ce privește zonele sensibile și aglomerațiile, se aplică restricțiile obișnuite ale UE.
