Spania

Spania acoperă cea mai mare parte a Peninsulei Iberice și se întinde mult dincolo de aceasta: Insulele Baleare, Mallorca și Menorca, în Marea Mediterană, precum și Insulele Canare, de origine vulcanică, situate în largul coastelor Africii. Madrid, cea mai înaltă capitală din Uniunea Europeană, se află în centrul geografic al țării, iar Barcelona, Valencia și Zaragoza sunt răspândite de-a lungul nordului și estului. Puține țări reușesc să concentreze atâta diversitate într-un singur teritoriu, de la palate maure și catedrale gotice până la platouri vulcanice cu aspect lunar și unele dintre cele mai întunecate ceruri nocturne din Europa.

Madrid

Clădirea Metropolis este locul de unde își încep majoritatea fotografilor aventura în Madrid, și pe bună dreptate. Am stat la coadă o oră ca să ajung pe acoperișul Círculo de Bellas Artes și să admir apusul soarelui în spatele clădirii Metropolis și al centrului Madridului, în timp ce Sierra de Guadarrama se învăluia în nuanțe de violet la orizont, în spatele acoperișurilor. La nivelul străzii, Gran Vía își merită noaptea reputația de „Broadway-ul spaniol”: am stat în aceeași poziție peste 40 de minute, surprinzând luminile de stop care înconjoară colțul în stil Beaux-Arts francez, construit de frații Février între 1907 și 1911.

Cartierul regal necesită un alt fel de răbdare. Pentru a fotografia Palatul Regal de peste o Plaza de la Armería goală, am combinat 30 de cadre de pe terasa catedralei pentru a elimina mulțimea. Catedrala Almudena, situată vizavi, pare veche de secole, dar a fost sfințită abia în 1993, când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Madridul. Găsiți mai multe informații în ghidul meu complet despre Madrid, realizat în urma unei călătorii din februarie, când orașul se bucura de temperaturi specifice sfârșitului de primăvară din Berlin.

Plaza de España și Parcul Buen Retiro

Madridul te răsplătește dacă te plimbi printre atracțiile sale. În Plaza de España, monumentul lui Cervantes veghează asupra figurilor din bronz ale lui Don Quijote și Sancho Panza, iar personificarea Literaturii, situată în partea din spate a monumentului, tronează deasupra a cinci statui reprezentând cele cinci continente care îl citesc pe Cervantes. Piața se golește de turiști târziu seara, moment în care iluminatul fântânii aurite strălucește cel mai intens.

La est de centru, Parcul Buen Retiro a fost amenajat ca refugiu regal în secolul al XVII-lea, iar Palatul de Cristal de deasupra micului său iaz, construit în 1887 după modelul omonimului său din Londra, găzduia o expoziție de cântece de păsări în ziua în care l-am vizitat. În apropiere se află Puerta de Alcalá, poarta din secolul al XVIII-lea care ne-a amintit de Poarta Brandenburg din Berlin; fotografiată noaptea de pe o insulă de trafic, a fost nevoie de o jumătate de oră pentru a sincroniza luminile de stop. Ca contrapondere modernă, turnurile înclinate KIO se apleacă unul spre celălalt la un unghi de 15 grade, fiind primele zgârie-nori înclinați construiți vreodată.

Barcelona

Barcelona îi aparține lui Antoni Gaudí. Casa Batlló a ocupat primul loc pe lista noastră în 2023: construită în 1877 și reamenajată de Gaudí între 1904 și 1906, fațada sa prezintă un înveliș din mozaic, balcoane cu formă de oase și nici măcar o singură linie dreaptă. În interior, tavanul de deasupra candelabrului se învârte ca ochiul unui cameleon deasupra Etajului Nobil, unde familia Batlló își primea odinioară oaspeții. Mai sus pe deal, Parcul Güell prezintă aceeași viziune naturalistă la scara orașului, fiind comandat de Eusebi Güell în 1900 și inclus în patrimoniul UNESCO din 1984.

Orașul vechi cere să-l descoperi la ore mai matinale. M-am plimbat prin Cartierul Gotic înainte de răsăritul soarelui pentru a surprinde Podul Bisbe cu lămpile încă aprinse, un pod neogotic din anii 1920 care pare convingător de medieval. Iar din camera noastră, situată într-una dintre puținele clădiri înalte ale orașului, arena La Monumental ne întâmpina în fiecare dimineață, o arenă de inspirație bizantină din 1916 care ocupă un întreg bloc din cartierul Eixample.

Valencia

Valencia a deviat cursul râului său după inundația din 1957 și a transformat albia uscată a râului Turia într-un parc, construindu-și apoi viitorul în interiorul acestuia. Orașul Artelor și Științelor, proiectat de Santiago Calatrava, originar din Valencia, mi-a depășit așteptările deja ridicate: M-am plimbat sub nervurile albe de beton ale Muzeului Științei la apusul soarelui, am fotografiat Hemisfèric, planetariul în formă de ochi care a inaugurat complexul în 1998, și am continuat să lucrez dincolo de ora albastră la Muzeul Prințului Felipe, în timp ce Daria citea la cafenea.

Orașul vechi își păstrează farmecul în fața acestui ocean de beton. Am memorat drumul spre Plaza de la Virgen într-o seară plină de viață și m-am întors în zori, în timp ce piața era spălată. Catedrala din Valencia, situată lângă piață, păstrează în capela laterală potirul venerat ca Sfântul Graal, iar Mercado Central se întinde pe 8.000 de metri pătrați, cu elemente din fier forjat în stil Art Nouveau și vitralii. La malul apei, portul Juan Carlos I își păstrează încă strălucirea de pe vremea Cupei Americii. Ghidul turistic complet al orașului Valencia prezintă orașul în detaliu.

Zaragoza

Zaragoza a fost surpriza călătoriei noastre în Spania. Am descoperit-o căutând pe hartă după ce am vizitat Barcelona, am rezervat un bilet de tren și am pășit într-un oraș cu piețe întinse, clădiri iluminate toată noaptea și aproape niciun turist în zori. Basílica del Pilar este punctul central al tuturor lucrurilor: cadrul de carte poștală cu numele orașului încrustat în pavaj, reflexia apusului de soare în râul Ebro și fațada barocă luminată cald deasupra râului, o imagine care m-a costat noroi în pantofi. Tradiția spune că este prima biserică dedicată vreodată Fecioarei Maria.

Numele orașului provine de la Caesaraugusta, iar straturile sale istorice rămân vizibile. La Seo îmbină stilurile romanic, gotic, mudéjar, renascentist și baroc pe locul unui forum roman și al unei moschei. De pe Podul Leilor, localnicii privesc apusul de soare peste El Pilar în drumul lor spre casă, după ce au terminat programul de lucru. Palatul Aljafería, un palat islamic fortificat din secolul al XI-lea care găzduiește acum Parlamentul Aragonului, m-a fascinat mai mult decât orice clădire pe care o fotografiasem până atunci; chiar și curtea sa gotică, Patio de San Martín, era goală, în timp ce vizitatorii se înghesuiau în sălile maure. Iar Fuente de la Hispanidad m-a lăsat perplex până când am auzit întâmplător o grupă de turiști: privită din unghiul potrivit, apa formează o hartă a Americii Latine. Mai multe informații în ghidul turistic al orașului Zaragoza.

Mallorca

Mallorca este adesea glumită ca fiind al șaptesprezecelea land al Germaniei, iar noi am răspuns la aceste glume ocolind aglomerata coastă de sud și îndreptându-ne spre Alcúdia, în nord, un oraș al cărui nume provine din limba arabă și înseamnă „dealurile”. Răsplata a fost apusul de soare deasupra Port d'Alcúdia, apa transformându-se în aur lichid sub munți. Într-o altă seară petrecută acolo, compuneam o imagine cu portul și vârfurile muntoase când un cuplu s-a apropiat de balustrada promenadei pentru a-și face un selfie pe fundalul apusului; cadrul lor a devenit al meu.

Palma merită un ocol. Catedrala La Seu are 121 de metri lungime și 44 de metri înălțime, o construcție gotică a cărei finalizare a durat din 1229 până în 1601, iar Gaudí însuși a refăcut interiorul din 1901 până când a părăsit proiectul în urma unei dispute din 1914. Din parcul de lângă port poți surprinde catedrala alături de Palatul Regal La Almudaina, care este încă reședința oficială a familiei regale spaniole. Ghidul complet de călătorie în Mallorca acoperă insula sezon cu sezon.

Menorca

Menorca este insula la care mă întorc mereu; am fost deja de patru ori, și numărul crește, în calitate de instructor la tabăra de fotografie PhotoPills. Baza noastră este Cala Galdana, un golf turistic a cărui cea mai frumoasă panoramă am descoperit-o, împreună cu Daria, în urma unei drumeții neplanificate, de la Mirador Sa Punta, deasupra pinilor. La o plimbare de douăzeci de minute, Cala Mitjana oferă paleta de culori a Insulelor Baleare în stare sălbatică: turcoaz, calcar alb, pini verzi și absolut nicio infrastructură.

Coasta continuă să surprindă. Pont d'en Gil este un arc natural de calcar pe care l-am confundat inițial cu poarta unui port antic. În Ciutadella am ghidat un grup spre Castell de Sant Nicolau la apus, alături de Albert Dros și Elia Locardi, apoi am constatat că toți fotografii de peisaj coborâseră pe stânci, în timp ce eu încadram cetatea cu soția mea așteptând la poarta acesteia. Nu-i transform pe fotografii de peisaj în fotografi de peisaj urban.

Farurile din Menorca

Caracterul insulei Menorca se concentrează în farurile sale. Farul din Favàritx, finalizat în 1922, are o spirală neagră care se înfășoară pe turnul său și se ridică pe o stâncă de ardezie închisă la culoare, care seamănă cu un decor de film de pe Lună; fiecare vizită îmi oferă o compoziție diferită. În apropiere, coasta calcaroasă de la Cap de Favàritx a strălucit în roz pentru mine la apusul soarelui, alături de alți 39 de fotografi împrăștiați de-a lungul stâncilor.

Coasta de nord aparține localității Cavalleria. Farul său se înalță la 94 de metri deasupra mării, iar fotografierea lui la răsărit mi s-a părut o adevărată meditație. Într-o altă seară, am pășit într-o peșteră întunecată exact în momentul în care soarele apus îi lumina pereții pentru câteva secunde, suficient cât să surprind o singură imagine a farului din interiorul strălucirii. Menorca este cel mai estic punct al Spaniei, așa că o dimineață de atelier pe aceste stânci înseamnă primul răsărit al țării, la care se ajunge urcând promontoriul în întuneric total.

Cerul nocturn al Menorcăi

Menorca a devenit o rezervație „Starlight” în 2019, iar această distincție este pe deplin meritată. Datorită faptului că Marea Mediterană izolează insula de poluarea luminoasă, Calea Lactee se întinde pe cerul de deasupra localității Favàritx suficient de clar încât să poată fi observată cu ochiul liber. Mergem în luna mai, când centrul galactic se află la cea mai mare înălțime; chiar și de la marginea unui sat precum Son Bou poți fotografia Calea Lactee deasupra luminilor orașului.

Aici am realizat și primele mele urme de stele, într-un mod destul de dificil: aparatul meu foto a refuzat să declanșeze automat la intervale regulate, așa că am numărat până la 30 și am apăsat pe declanșator, iar și iar, timp de o oră. Nu era loc de greșeli, iar liniile curbe au ieșit perfect.

Peñíscola

Am mers la Peñíscola pentru o singură priveliște și nu voi pretinde altceva. Noaptea, de pe plajă, orașul vechi, iluminat de reflectoare, se ridică din mare în spatele unei umbrele de soare din paie – motiv pentru care localnicii îl numesc „orașul din mare”. Castelul templier de pe vârful dealului a fost ridicat la începutul secolului al XIV-lea și l-a găzduit mai târziu pe Papa Luna, antipapa Benedict al XIII-lea; atât El Cid, cât și unele episoade din „Urzeala tronurilor” au fost filmate pe aceste ziduri.

Sub fortificații, străduțele orașului vechi adăpostesc fațade colorate, magazine de suveniruri și lumina felinarelor pe pietrele de pavaj. Când am vizitat locul, majoritatea turiștilor erau spanioli aflați în vacanța de vară, ceea ce a menținut atmosfera liniștită în acest oraș de pe Costa del Azahar, situat între Valencia și Barcelona.

Tenerife și Muntele Teide

Cu o altitudine de 3.715 metri, Teide este cel mai înalt munte din Spania, iar platoul său înalt dă senzația că te afli pe o altă planetă; filme precum „Planeta maimuțelor” l-au folosit ca decor pentru a reda această atmosferă. Pentru a surprinde panorama vulcanului în lumina apusului, am asamblat nouă cadre verticale, telecabina fiind doar un punct mic pe versant, pentru a da o idee de scară. O oprire la toaletă mi-a salvat ziua la Roques de García: ieșind din singurul hotel de pe platou, am văzut cerul aprinzându-se deasupra formațiunilor stâncoase și am alergat înapoi după trepied, folosind poteca goală ca linie de ghidare.

Altitudinea este utilă și științei. Observatorul Teide se află la 2.390 de metri, găzduind telescopul care a descoperit prima pitică maro, numită Teide 1. Pe drumul de urcare prin Las Cañadas am reușit în sfârșit să surprind buglossul de Teide, planta de trei metri pe care am poreclit-o „floarea fantomă” după ani în care nu-i vedeam decât scheletele de iarnă, conturate pe fundalul versanților și al siluetei insulei La Gomera.

Munții Anaga

Nord-estul insulei Tenerife ascunde o pădure cu o vechime de 20.000 de ani. Pădurea de laurisilva din Munții Anaga, o rezervație a biosferei UNESCO, acoperea odinioară sudul Europei; a te plimba acum pe acolo înseamnă a privi norii plutind printre trunchiuri, la nivelul ochilor. Pe traseul meu preferat de drumeție, pornind de la Mirador Cruz del Carmen, am văzut cum ceața refracta lumina în raze vizibile deasupra potecii, iar coridoarele de lauri acoperite de mușchi înghițeau și eliberau soarele pe măsură ce norii se plimbau prin pădurea din jurul nostru.

Drumurile de creastă oferă priveliști mai largi. Conducând spre coastă, am oprit pe marginea drumului în timp ce razele de soare alungau norii peste văile Anaga, iar coborârea se încheie la plaja Benijo, 300 de metri de nisip vulcanic negru unde Atlanticul interzice înotul, dar răsplătește aparatele foto. Satul Taganana, la care se ajunge pe un drum cu viraje de 180 de grade, mi s-a părut mai degrabă un sat îndepărtat din munții peruvieni, decât din Spania.

Santa Cruz și La Laguna

Orașele din Tenerife au un farmec aparte. În Santa Cruz, Auditorio de Tenerife, proiectat de Santiago Calatrava, își desfășoară valul său alb între oraș și Oceanul Atlantic; aș putea să-l ocolesc toată ziua, descoperind noi compoziții, iar clădirea a apărut pe timbrele spaniole și pe monedele de euro. O dimineață mai liniștită ne-a dus la Piața Fecioarei din Africa, unde nimeni nu se grăbește, iar ierburile și florile împrăștie parfumul lor în curțile în stil colonial. Mai jos, de-a lungul coastei, în Candelaria, capela albă de lângă bazilică se detașa în lumina soarelui pe fundalul stâncilor negre și al unei furtuni care se forma deasupra munților, în orașul a cărui Fecioară este sfânta patronă a Insulelor Canare.

San Cristóbal de La Laguna, fosta capitală a insulei, are un ritm mai liniștit și mai încărcat de istorie. Puteți urca în turnul bisericii Iglesia de la Concepción pentru a admira priveliștea orașului vechi. De pe înălțimile Anaga, Las Teresitas etalează nisipul auriu rar, adus pe insulă din Sahara. Iar la bazinele de maree din Bajamar, un tată și-a ridicat fiul deasupra capului în timp ce un val se spărgea în spatele lor – un moment din ziua aniversării nunții noastre pe care nu l-aș fi putut planifica niciodată.

Fotografierea Spaniei

Spania este locul în care trec de la a face fotografii la a preda arta fotografiei. La tabăra PhotoPills de pe Menorca organizez ateliere pe stânci și pe plaje, locuri în care și eu continui să învăț: pictura cu lumină folosind un tub cu o dansatoare era ceva nou pentru mine până când Eric Paré și Kim Henry mi-au arătat cum se face într-o noapte rece și liniștită, desenând forme în aer în spatele ei cu un tub în mișcare.

Această artă răsplătește aici atenția la detalii. La punctul de belvedere Mirador Cruz del Carmen de pe Teide, am petrecut o jumătate de oră pe un trepied, cu un obiectiv tilt-shift, pentru a surprinde palisada fără oameni și liniile perfect drepte, cu marea de nori care se izbea de baza vulcanului. Aceeași răbdare s-a regăsit în cele 30 de cadre suprapuse de la Palatul Regal din Madrid și într-o oră de expuneri cronometrate de 30 de secunde sub cerul înstelat al insulei Menorca. Subiecții stau nemișcați; munca constă în așteptare.

Când să vizitați Spania

Spania se desfășoară după mai multe calendare. Orașele arată cel mai bine în afara vârfului verii: am fotografiat Madridul în februarie, la temperaturi de sfârșit de primăvară, iar monumentele din Zaragoza rămân iluminate toată noaptea pe tot parcursul anului, în timp ce piețele sunt goale în zori. Lunile iulie și august aduc căldură adevărată în interiorul țării și plaje aglomerate pe toate coastele.

Insulele au anotimpurile inversate. Vizităm Tenerife în noiembrie și iarna, când pădurea tropicală din Anaga este la apogeu, iar platoul Teide încă oferă o lumină clară la apus. Menorca are două perioade de vârf: vara, pentru calas, și luna mai, pentru sezonul Căii Lactee, când tabăra PhotoPills adună fotografi din întreaga lume. Teide este inclus în Patrimoniul Mondial din 2007, iar platoul său înalt rămâne fotogenic în fiecare lună; verificați camera web a observatorului înainte de a urca cu mașina, deoarece vârful are propriul său climat.

Întrebări frecvente