Munții Anaga ne-au dat senzația că ne aflăm în mijlocul pădurii din povestea „Scufița Roșie” a fraților Grimm, datorită formei copacilor din pădurea de laur. Altă dată, ne-am trezit într-un sat mic și izolat, care se întindea pe versanții muntoși acoperiți de vegetație veșnic verde și care semăna aproape cu o civilizație maya antică.
S-a întâmplat imediat după ce am fost înconjurați de stropi de apă proveniți din valurile puternice ale Oceanului Atlantic, care loveau stâncile uriașe de pe coasta de nord a insulei. Și toate acestea după ce am văzut doar o mică parte din acest lanț muntos.
Munții Anaga – plimbare printre nori
Drumurile pentru mașini sunt excepționale acolo, la fel ca și povestea. Distracția începe când iei traseele de drumeție și urci pe munții aceia. Munții Anaga ating 600 m deasupra nivelului mării în punctele cele mai înalte, așa că ne-am gândit că nu va fi o provocare prea mare să mergem pe jos câteva ore, chiar și când condițiile meteorologice nu sunt optime. Am găsit câteva trasee de drumeție pe o aplicație și eram bine echipați cu pantofi de trekking și jachete de ploaie.
Am pornit dintr-un loc numit Vega de la Mercedes, care, la început, părea o pădure europeană obișnuită. Cu cât poteca ne ducea mai adânc în munți, cu atât apăreau în fața ochilor noștri copaci cu forme mai fantastice. Trunchiurile curbate și ramurile căzute dădeau impresia că au o vechime de milenii. La un moment dat, am observat că eram înconjurați de ceață, imediat după ce auzisem vântul în coronamentul copacilor și ne aflam în lumina soarelui. Nu era ceață – mergeam prin nori! Nico a fost atât de fascinat de această revelație naturală, încât am petrecut aproape o oră doar fotografiind potecile care apăreau și dispăreau în nori.
Descoperisem noi tipuri de păduri la fiecare oră, noi priveliști asupra munților și noi plante. Totuși, am avut un plus de adrenalină nu doar din cauza naturii, ci și din cauza unor incidente pe drum. Coborârea sau urcarea pe poteci abrupte este uneori dificilă, dacă solul este mereu ud.
La un moment dat, am avut ideea „genială” de a scurta drumul spre oraș, unde ne lăsasem mașina, și am luat o scurtătură sugerată de aplicația noastră. Nu ne aminteam să fi urcat vreodată o pantă mai abruptă decât aceasta – a trebuit să coborâm folosindu-ne de mâini și picioare. În final, amândoi am ajuns să alunecăm în jos cu rucsacul greu cu aparatul foto în spate. Din fericire, am reușit să ne oprim înainte de prăpastie și nimic din echipamentul lui Nico nu a fost avariat. Privirea în jos ne-a convins să urcăm înapoi și să luăm o potecă destul de lungă, dar mult mai sigură.
A trebuit să râdem de noi înșine când am ajuns în orașul de jos. Arătam de parcă am fi ieșit dintr-o baie de noroi. Dar ce era și mai rău, eram lihniți după ore întregi de mers pe jos. Așa că, în cele din urmă, a trebuit să mergem la un restaurant din localitate și nu arătam prea, hmm… reprezentativ. În ciuda traseelor dificile, am fost atât de încântați de frumusețea și diversitatea naturală a acestui loc, încât am decis să ne întoarcem acolo din nou și din nou – cel puțin când ne vom pensiona.
Benijo/La Roca și orașul Taganana
Într-o altă zi, ne-am simțit tentați să descoperim partea de nord a Munților Anaga. Era un loc anume pe care Daria voia să-l viziteze, numit „Taganana”. Arată un pic ca un oraș al civilizației maya, cuibărit în munți veșnic verzi. Pereții colorați ai caselor pătrate contrastau puternic cu munții de un verde intens și gri.
Nu era doar impresia unui loc izolat – era greu de ajuns acolo. Pentru a vedea acest sat, a trebuit să parcurgem un drum aproape în întregime de munte, atât de sinuos, încât uneori vira la stânga sau la dreapta la 180 de grade, de câteva ori pe parcursul a doar câțiva kilometri. Dar a meritat. Liniștea și măreția acestui loc ne-au calmat nervii după această călătorie nebunească în sus și în jos.
Aproape în spatele acestui sat se aflau plaja Benijo și La Roca. Locul la care visase Nico în viziunea sa fotografică. Este țărmul nordic al insulei Tenerife. Versanții munților se termină brusc acolo și domină plaja cu nisip negru (rămășițe vulcanice). Totuși, ceea ce ne-a fascinat cel mai mult au fost stâncile uriașe care ieșeau din ocean în fața ochilor noștri, odată ce am coborât scările de pe deal spre țărm.
Valurile uriașe se izbeau de ele, lăsând în aer perle de apă. A trebuit să strigăm ca să ne auzim unul pe altul din cauza zgomotului și nu ne puteam imagina cum ar putea cineva să înoate aici… Totuși, pentru Nico, era un paradis al fotografiei și o nouă provocare, deoarece nu făcuse până atunci prea multe fotografii de pe o coastă atât de stâncoasă, unde apa se izbea chiar în fața obiectivului.
Munții Anaga au fost unul dintre motivele pentru care ne-am îndrăgostit de Tenerife. Această natură sălbatică și străveche, combinată cu priveliștile asupra satelor pitorești, care amintesc de culturile antice sud-americane, ne-a tăiat respirația la fiecare câțiva kilometri parcurși cu mașina sau pe jos. Drumurile din munții Anaga ne-au provocat uneori un pic de vertij, dar au fost și o aventură. Totuși, ceea ce ne-a impresionat cel mai mult a fost acest sentiment de calm, de a fi aproape de natură și de originile ei.
