Portugalia

Portugalia se întinde pe marginea vestică a Peninsulei Iberice, având o coastă atlantică de aproximativ 900 de kilometri, care se întinde de la Minho până în Algarve, la care se adaugă insulele oceanice Madeira și Azorele. Lisabona se află la estuarul râului Tagus, în centrul țării, Porto se află în nord, pe malul râului Douro, iar între ele țara înglobează văi fluviale, orașe fortificate, câmpii de plută și unele dintre cele mai mari valuri de surf de pe Pământ într-un spațiu mai mic decât se așteaptă majoritatea oamenilor. Locuiesc în Lisabona din 2020 și, după ani în care am fotografiat-o în toate anotimpurile, aceasta este țara pe care o cunosc cel mai bine.

Lisabona

Lisabona este construită pe șapte dealuri deasupra râului Tagus, iar urcușul este atracția principală. Funicularul Bica transportă oameni pe panta sa de 245 de metri încă din secolul al XIX-lea, vagonul său galben fiind încadrat de casele în culori pastelate din centrul orașului, în stil pombalin, cu râul strălucind în nuanțe de turcoaz la capătul străzii. În labirintul din Alfama, cel mai vechi cartier și singurul care a supraviețuit în mare parte intact cutremurului din 1755, tramvaiele încă se strecoară pe străzi atât de înguste încât te lipesti de perete când trec pe lângă tine.

Orașul răsplătește înălțimea. De pe meterezele Castelului São Jorge privești de sus întreaga întindere de teracotă, un vârf de deal din epoca romană care domină o capitală modernă. Jos, la nivelul râului, în Belém, Mănăstirea Jerónimos etalează stilul arhitectural manuelin pe care Portugalia l-a inventat în perioada de glorie a puterii sale maritime, iar Monumentul Descoperirilor este încă orientat spre apele de pe care au plecat caravelele.

Fotografierea Portugaliei

Lucrarea de care sunt cel mai mândru aici a fost planificată cu precizie până la metru. În martie 2025, am petrecut săptămâni întregi în PhotoPills ajustând coordonatele pentru a surprinde luna plină răsărind direct în spatele Turnului Belém, fotografiată de la 6,6 kilometri distanță, la 560 mm, astfel încât discul să apară imens și roșu lângă turnul din secolul al XVI-lea care odinioară păzea hărțile maritime ale Portugaliei. Norii au ascuns prima răsărit. Un pescar a strigat că luna se va întoarce, iar la a doua răsărit am reușit să surprind în cadru luna, turnul și podul împreună.

Alinierea elementelor este un obicei al meu. M-am alăturat întâlnirii PhotoPills World Meetup de pe coasta de la Costa da Caparica pentru a alinia soarele apus în spatele farului Farol do Bugio, mutând trepiedul cu zece metri între cadre pe măsură ce soarele cobora. În timpul carantinei din 2020, când nu puteam merge departe, am surprins o superlună aliniată cu podul 25 de Abril chiar de pe balconul meu din Ajuda. Aici e avantajul de a locui: pot aștepta cerul pe care Portugalia îl oferă doar în seara potrivită.

Malul mării din Lisabona

Pe malul râului Tagus, Lisabona seamănă cel mai mult cu un alt loc, rămânând totuși în întregime ea însăși. La prima vedere, podul 25 de Abril amintește de San Francisco, și pe bună dreptate: a fost construit de American Bridge Company, aceeași firmă care a realizat și podul San Francisco-Oakland Bay Bridge. În spatele acestuia, în Almada, se înalță statuia lui Cristo Rei, comandată după ce un cardinal s-a întors de la Rio, cu brațele deschise spre oraș.

Mai la vest, muzeul MAAT se curbează de-a lungul malului râului ca un val ușor, fațada sa din azulejo reflectând razele soarelui exact în momentul în care acesta răsare din spatele podului. În interiorul țării, tradiția azulejo-ului acoperă jumătate din oraș: azulejo-ul albastru și alb a început ca o metodă practică de a regla temperatura unei clădiri și a devenit elementul arhitectural emblematic al Portugaliei. Pentru o altă fațetă a Lisabonei, LX Factory din Alcântara umple un complex industrial abandonat cu librării, restaurante și un magazin care vinde conserve de sardine pe care este imprimat anul în care te-ai născut.

Sintra și Cabo da Roca

La o jumătate de oră de Lisabona, Serra de Sintra adăpostește o pădure și un ansamblu de palate, născute din aerul umed al Atlanticului. Palatul Pena este cel mai impunător, o fantezie romantică din secolul al XIX-lea, în nuanțe de roșu și galben, construită de un arhitect german pe un vârf deasupra orașului. Jos, în grădinile Quinta da Regaleira, Fântâna Inițierii este un turn inversat de 27 de metri în care se coboară pe o scară în spirală, cu platformele sale dispuse astfel încât să facă trimitere la Dante și la ritualurile de tarot.

Lanțul muntos se întinde până la ocean și se oprește brusc. Cabo da Roca este cel mai vestic punct al Europei continentale, cu stânci de o sută de metri, un far și valuri care se sparg mult mai jos. Puțin mai la nord, Praia da Ursa este cea mai vestică plajă, accesibilă doar printr-o urcare abruptă, dar care merită fiecare pas făcut cu grijă. Satul Azenhas do Mar, situat pe versantul stâncos, se află puțin mai la sud, fiind încă în mare parte ignorat de fotografi.

Cascais

Cascais este locul unde locuitorii din Lisabona merg la mare, un fost sat de pescari transformat în stațiune turistică, situat la capătul vestic al coastei Estoril. Într-un an, am parcurs pe jos cei peste 20 de kilometri de la Belém, de-a lungul râului Tagus, pentru a ajunge aici, ars de soare și epuizați la final, dar tot nu am putut rezista tentației de a urca pe Forte de Santo António da Barra, o fortăreață în formă de stea din secolul al XVI-lea, care a servit mai târziu drept reședință de vară a lui Salazar și a fost deschisă publicului abia în 2018.

Orașul în sine este compact și ușor de parcurs. Praça 5 de Outubro, numită astfel după revoluția din 1910 care a pus capăt monarhiei, este centrul orașului, cu vechea primărie și cetatea la un minut de mers pe jos de plajă. Ascunsă sub promenadă, Praia da Rainha este cea mai mică plajă din Cascais, o mică golfuleț de 50 de metri înconjurat de stânci calcaroase, pe care regina Amélia l-a îndrăgit atât de mult încât l-a revendicat ca fiind al ei.

Peninsula Setúbal

La sud de râul Tagus, Setúbal este destinația noastră preferată pentru a evada din oraș, iar cel mai frumos este în extrasezon. Peninsula Tróia are cel mai alb nisip și apa cea mai turcoaz din apropierea Lisabonei, iar iarna se golește complet de turiști, ceea ce este exact cum ne place nouă. În spatele ei, Serra da Arrábida își aruncă dealurile verzi direct în mare. Am oprit mașina într-o dimineață de decembrie lângă Azeitão, când podgoriile din Arrábida se întindeau goale și atinse de îngheț, regiunea ale cărei vinuri Moscatel și roșii complexe se numără printre preferatele noastre din țară.

Estuarul Sado adaugă propriile sale texturi. Debarcaderul palafitic Carrasqueira, lângă Comporta, este o serie de piloni de lemn construiți de pescari în anii 1950 și încă folosiți zilnic, fiind cel mai frumos la apusul soarelui, când Tróia strălucește dincolo de apă. În amonte, Alcácer do Sal este locuit încă din neolitic și a făcut comerț cu sare sub stăpânirea romană sub numele de Salacia, castelul său de pe culme fiind acum o pousada cu vedere spre cotul râului Sado.

Évora și Alentejo

În interiorul țării, departe de coastă, Alentejo încetinește ritmul vieții: stejari de plută, grâu, orașe văruite în alb și drumuri lungi și pustii. Évora este inima sa istorică, un oraș inclus în patrimoniul UNESCO, unde straturile arheologice romane, maure și medievale se suprapun. Cea mai faimoasă încăpere a sa este Capela Oaselor, construită de franciscanii din secolul al XVII-lea din rămășițele a aproximativ cinci mii de locuitori ai orașului, o inscripție deasupra ușii traducându-se prin „mai bună este ziua morții decât ziua nașterii”. Prezentată cu măiestrie de un ghid, capela nu pare atât un avertisment, cât mai degrabă o reflecție asupra scurtimii vieții.

Algarve

Coasta de sud a Portugaliei este imaginea pe care majoritatea europenilor și-o fac despre această țară: stânci de culoarea ocru, peșteri marine și plaje întinse. Iarna este perioada cea mai spectaculoasă. Am fotografiat orașul pescăresc Ferragudo, situat pe râul Arade, noaptea, în perioada Crăciunului, când turiștii plecaseră, dar pescarii de la ora șase dimineața erau încă la treabă, și am surprins panorama orașului Carvoeiro într-o zi de Anul Nou, când temperatura a atins 18 grade.

Lumina de iarnă se potrivește întregii coaste. Albufeira, a cărei populație crește de la aproximativ 14.000 de locuitori la câteva sute de mii în plină vară, își redă plajele la apusul soarelui odată ce sezonul se încheie, orașul alb strălucind deasupra unui țărm pustiu. Spre vest, în direcția orașului Lagos, Forte da Ponta da Bandeira păzește un port din care au plecat primele expediții ale Epocii Descoperirilor, iar o lună aproape plină a luminat în acea seară colțurile pe care soarele scăzut nu le putea atinge.

Leiria, Batalha și Óbidos

Zona din centrul Portugaliei, la nord de Lisabona, este plină de castele și mănăstiri, iar cea mai mare parte a ei rămâne liniștită. Castelul Leiria este punctul de referință, o fortăreață veche de nouă secole ridicată de Dom Afonso Henriques, primul rege al Portugaliei, care veghează asupra orașului de pe un singur deal. Am surprins-o într-o lumină pe care a trebuit să o creez în două etape: un cadru pentru soarele care bătea pe ziduri și un al doilea, o jumătate de oră mai târziu, pentru norul care se formase deasupra lor, apoi le-am combinat pe cele două.

La o scurtă distanță cu mașina, Mănăstirea din Batalha reprezintă stilul gotic târziu în forma sa cea mai extravagantă, începută în 1386 ca semn de recunoștință pentru victoria de la Aljubarrota și construită pe parcursul domniei a șapte regi înainte de a fi finalizată. Am ajuns acolo târziu, într-o după-amiază de toamnă, prea târziu pentru a vizita interiorul, dar la timp pentru a vedea cerul învinețindu-se deasupra zidăriei somptuoase. Orașul fortificat Óbidos, cu inelul său de metereze medievale, se află suficient de aproape pentru a fi inclus în aceeași zi.

Coasta de Argint

La nord de capitală, Atlanticul devine sălbatic, iar un oraș și-a construit renumele pe seama acestui fenomen. Praia do Norte, din Nazaré, se află deasupra unui canion subacvatic care canalizează valurile Atlanticului, transformându-le în unele dintre cele mai mari valuri surfabile din lume, atrăgând surferii pasionați de valuri mari din octombrie până în martie. De pe platforma farului de pe promontoriu poți urmări cum valurile se înalță și se sparg de stânci, un spectacol impresionant chiar și într-o zi în care valurile ating doar șase metri.

Mai departe în larg, fortăreața São João Baptista de pe insulele Berlengas este accesibilă cu barca din Peniche și, la fel ca restul acestei coaste, se fotografiază cel mai bine iarna, când aglomerația se rarefiază și oceanul permite traversarea. În interiorul țării, la Aveiro, numit adesea Veneția Portugaliei, bărcile moliceiro pictate străbat o rețea de canale pe lângă fațadele în stil Art Nouveau, iar casele cu dungi din Costa Nova se află la o aruncătură de băț, pe dună. Este un oraș care merită cu adevărat un ocol, pe care majoritatea itinerariilor îl omit.

Coimbra și Serra da Estrela

Între coastă și granița cu Spania, Portugalia centrală se înalță spre munți la care puțini vizitatori ajung. Coimbra a fost capitală între 1131 și 1255, dar ceea ce se înalță deasupra ei nu este un castel: este universitatea de pe dealul de deasupra râului Mondego, fondată în 1290 și încă funcțională, cea mai veche instituție de acest gen din lumea vorbitoare de limbă portugheză. În apropiere, grădinile Palatului Bussaco, un palat în stil neo-manuelin transformat în hotel, se întind până la pergole acoperite de mușchi și poteci liniștite pe care le-am fotografiat la răsăritul soarelui într-o zi de februarie. Mai sus, în Serra do Açor, satul Piódão, construit din șist, își așează casele din piatră gri pe versantul dealului ca într-un amfiteatru.

Portugalia încă mă surprinde, chiar și după atâția ani petrecuți aici, iar Serra da Estrela este motivul. Deasupra orașului Manteigas, am plecat în căutarea culorilor toamnei și, în schimb, am găsit un grup de căsuțe de piatră acoperite de mușchi, pe care pădurea începe să le recucerească. Aceeași excursie m-a dus la cascada Poço do Inferno, o râpă cu cascade în munți, și de-a lungul Rota das Faias, un traseu printre fagii care se transformă într-un coridor auriu în fiecare octombrie.

Porto și Douro

La șase săptămâni de la începutul primei noastre șederi îndelungate în Portugalia, prietenii ne puneau mereu aceeași întrebare: Porto sau Lisabona? Nordul are argumente puternice în favoarea sa. Porto este construit din granit, nu în nuanțe pastelate; este monumental, în timp ce Lisabona este jucăușă, iar Palácio das Cardosas de pe Avenida dos Aliados, transformat acum în hotel InterContinental, ilustrează latura mai sobră și mai grandioasă a orașului.

Râul este atracția principală. Podul cu două niveluri Dom Luís I peste râul Douro a fost proiectat de Théophile Seyrig, un fost partener al lui Gustave Eiffel, și se admiră cel mai bine la apusul soarelui de pe malul îndepărtat. Acel mal îndepărtat este Vila Nova de Gaia, unde cramele de vin de Porto se aliniază de-a lungul apei, lăsând la maturat un vin ale cărui struguri sunt cultivați la o sută de kilometri în amonte, în valea râului Douro, și depozitați doar aici. La gura râului, farul Felgueiras înfruntă cu toată forța valurile Atlanticului; odată am fost udă leoarcă de un val neașteptat acolo și ne-am întors un an mai târziu pentru a admira, în schimb, apusul liniștit.

Madeira

La 900 de kilometri în largul Atlanticului, Madeira reprezintă Portugalia în forma sa cea mai abruptă. Insula se înalță direct din mare, formând creste învăluite în nori, iar microclimatele sale pot schimba vremea în doar câteva minute. Pe drumurile montane învăluite în ceață de deasupra localității Santana, am oprit la o parcare întâmplătoare pentru a scoate teleobiectivul, când o singură rază de lumină a străbătut norii și a luminat un șir de case – genul de moment pe care insula ți-l oferă și apoi ți-l răpește.

Coasta este la fel de sălbatică. Ponta de São Lourenço, peninsula cea mai estică, este de origine vulcanică și lipsită de copaci, acoperită doar de iarbă bătută de vânt și stânci roșii, o imagine atipică pentru o insulă care, în rest, este verde până la vârfuri. În satul Santana, casele triunghiulare cu acoperiș de paie și structură în formă de A sunt imaginea tipică de carte poștală, iar luna mai aduce festivalul florilor din Madeira, care acoperă străzile din Funchal.

Când să vizitați Portugalia

Țara aceasta nu urmează calendarul obișnuit. Iarna este perioada în care realizez cele mai bune fotografii de coastă: Algarve, Cascais, Tróia și insulele Berlengas se golesc de turiști, lumina rămâne joasă și caldă, iar într-o după-amiază de Anul Nou temperatura poate ajunge încă la 18 grade în sud. Lunile octombrie și noiembrie sunt dedicate zonelor din interior, când pădurile de fag din Serra da Estrela își schimbă culoarea, iar munții sunt acoperiți de ceață și se limpezesc. Primăvara, mai ales luna mai, este momentul ideal pentru Madeira și festivalul său al florilor. Vara aduce mulțimile și căldura, iar singurul loc care rămâne liniștit în lunile calde este Nazaré, unde valurile uriașe se înregistrează doar din octombrie până în martie.

În ceea ce privește centrul istoric, universitatea din Coimbra, inclusă pe lista UNESCO, și mănăstirile din centrul orașului merită vizitate în perioadele de tranziție dintre primăvară și toamnă, când autobuzele turistice sunt mai puține, iar piatra se bucură de lumină în liniște. Puteți citi descrierea completă a celei mai vechi universități din lumea vorbitoare de limbă portugheză, inclusă în Registrul Patrimoniului Mondial UNESCO.

Întrebări frecvente