Austria

Austria se află în inima Alpilor, o țară alcătuită din nouă landuri federale, unde orașele imperiale și peisajele montane înalte se alternează la doar o oră de mers cu mașina. Viena reprezintă punctul de referință al estului, cu moștenirea imperiului Habsburgic, Salzburg păzește marginea nordică a Alpilor, iar între ele se întinde regiunea lacurilor Salzkammergut, cu Hallstatt în centrul său. Pentru un fotograf, aceasta este o țară a orelor albastre: palate, teatre de operă și sate de pe malul lacurilor, care își păstrează cea mai frumoasă lumină pentru momentele de la începutul și sfârșitul zilei.

Viena

Viena este locul în care Austria își concentrează trecutul imperial, iar epoca Ringstrasse a lăsat orașului un patrimoniu de clădiri care, în fotografii, par decoruri de scenă. Opera de Stat este clădirea clasică: i-am fotografiat volumul în stil neorenașcentist la ora albastră, cu dârele luminilor mașinilor străbătând prim-planul, clădirea care se transformă într-o sală de bal o dată pe an, când Balul Operei se deschide cu un vals.

Pentru fotografia frontală m-am întors în zori, așezând trepiedul la o stație de autobuz. Ceea ce nu prevăzusem era un weekend de august la Viena: în timp ce stăteam acolo de peste o oră, cu Opera strălucind în primele raze de lumină, mulțimea de noapte se îndrepta spre casă în jurul meu, un cuplu certându-se pe cine merge la cine acasă, lumini albastre oprindu-se la cincizeci de metri distanță, șase bărbați urmărind unul pe stradă. Fotografiam un teatru, în timp ce orașul își punea în scenă propriul spectacol. Orașul în întregime este prezentat în ghidul meu de călătorie despre Viena.

Palatul Schönbrunn

Schönbrunn a luat naștere ca teren de vânătoare: împăratul Maximilian al II-lea a cumpărat terenul în 1569 și l-a populat cu fazani și cerbi, iar palatul și-a dobândit strălucirea abia în secolul al XVIII-lea, când Maria Tereza l-a primit ca dar de nuntă. Franz Joseph, împăratul cu cea mai lungă domnie din Austria, s-a născut și a murit aici. De pe dealul de lângă Gloriette, palatul și grădinile sale parterre se conturează pe fundalul orașului în amurg, un cadru care arată de ce Habsburgii nu au renunțat niciodată la acest loc.

Grădinile merită o vizită mai îndelungată. Într-o seară toridă de iunie ne-am îndreptat spre pajiști cu o sticlă de Grüner Veltliner, iar eu am zărit un cuplu care stătea singur la poalele Fântânii lui Neptun. Ceața de căldură din acea zi conferea statuilor de marmură și Gloriettei de deasupra lor o strălucire delicată pe care niciun filtru nu ar fi putut-o reproduce.

Muzeele din Viena

Împăratul Franz Joseph a construit cele două mari muzee de pe Ringstrasse ca niște gemene arhitecturale, iar scările lor sunt concepute să te copleșească: marmură peste marmură, coloane deghizate în sculpturi, o pictură de tavan care atârnă deasupra tuturor ca un al doilea cer. Am lăsat-o pe Daria să se ocupe de bilete, pentru că scara mă înghițise deja cu totul. O femeie care trecea pe palier mi-a zărit aparatul foto ridicat, s-a oprit și mi-a zâmbit, iar pentru o clipă întreaga scară a fost a mea. Spațiile interioare respiră în valuri; tăcerea dintre grupuri este întotdeauna mai lungă decât te-ai aștepta, iar ISO 3200 surprinde un moment pierdut.

Muzeul Prater ascunde o minune mai liniștită: vechile gondole ale roții gigantice transformate în vitrine, fiecare cabină roșie adăpostind o lume în miniatură sub un mural pictat cu istoria Vienei. Daria insistă să se urce în roțile gigantice din fiecare oraș; mie mi-e frică de înălțimi, dar, în spatele aparatului foto, frica se potolește. Gondolele de la nivelul solului ne convin amândurora.

Hundertwasserhaus

Dacă liniile acestui bloc de apartamente par să se unduiască în ochii tăi, nu este vorba de o distorsiune a lentilelor. Friedensreich Hundertwasser s-a opus liniilor drepte pe tot parcursul carierei sale, iar împreună cu arhitectul Josef Krawina a construit o fațadă care se unduiește printre culori și verdeață la intersecția străzilor Kegelgasse și Löwengasse. Prima propunere a lui Krawina, un model convențional de module, a fost respinsă categoric; natura rareori construiește în module, și nici această clădire nu urma să o facă.

Când clădirea a fost finalizată în 1985, Hundertwasser a refuzat să accepte plata pentru proiect. A spus că a-și vedea viziunea materializată valora mai mult decât a vedea o altă clădire urâtă ridicându-se în locul ei.

Biserica Sfântului Carol

Nimic nu se compară cu priveliștea unui oraș agitat care se trezește la viață. Biserica Karlskirche a reprezentat dimineața mea la Viena: cupola barocă și cele două coloane ale sale se oglindeau în bazinul de apă, piața era goală, iar prima lumină caldă îi mângâia fațada. Fotografia de dimineață devreme este momentul în care munca mea se apropie cel mai mult de meditație.

Biserica a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea în cinstea Sfântului Carol Borromeu și îmbină nucleul său baroc cu un portic în stilul templelor grecești. Antonio Vivaldi a murit în apropiere, iar concertele organizate în biserică îl păstrează pe compozitor între zidurile acesteia până în ziua de azi.

Salzburg

Salzburgul în perioada Crăciunului este o adevărată capcană pentru cei care se ocupă de iluminatul festiv: orașul este înconjurat de munți, iar soarele dispare cu mult înainte ca vreo aplicație să recunoască acest lucru. Am așteptat mai mult de două ore în frig pentru acel moment de tranziție, suficient de târziu încât orașul să strălucească, dar suficient de devreme pentru a păstra textura versanților neiluminați; apoi, luminile aurii de Crăciun de pe Makartsteg, Hotelul Sacher și centrul vechi iluminat de proiectoare s-au aprins simultan, râul Salzach purtând reflexiile ca pe aur lichid.

A meritat să stau în frig. Salzburgul din decembrie este mai liniștit decât în timpul verii, piețele strălucesc, iar râul creează o compoziție pe care niciun alt anotimp nu o oferă.

Hallstatt

Hallstatt se afla pe lista mea de ani buni, iar o excursie la Salzburg mi-a permis în sfârșit să ajung acolo într-o singură seară cu mașina. Satul își merită pe deplin reputația: lacul, munții, turnul bisericii – totul se îmbină perfect, parcă ar fi fost aranjat special. Cadrul pe care mi-l doream necesita o suprapunere perfectă a luminilor: o expunere de 30 de secunde a satului și a reflexiei sale într-o fereastră, care să dureze două sau trei minute. Mai întâi, un feribot a traversat oglinda apei, apoi un lebăd a înotat prin ea, încet, în timp ce eu stăteam lângă trepied, mormăind la amândouă. Fotografia la apusul soarelui nu acceptă indicații; aștepți momentul, iar momentul decide.

Majoritatea vizitatorilor pleacă odată cu lumina zilei, ceea ce constituie un argument pentru a rămâne. După lăsarea întunericului, piața muzeului strălucește sub luminile de după Crăciun, mulțimile au dispărut, iar satul este mai autentic decât în orice alt moment al zilei. Ora albastră este fereastra perfectă; fațadele iluminate pe fundalul ultimei culori a cerului sunt elementul cheie al fotografiei.

Salzkammergut

Regiunea lacurilor din jurul orașului Hallstatt și-a clădit averea pe sare, iar râul Traun a fost cel care a transportat-o: timp de secole, râul a fost artera principală a regiunii, nivelul apei sale fiind reglat de baraje care se află și astăzi în cursul râului. Ne-am oprit la unul dintre ele în drumul spre Hallstatt, acolo unde vechiul baraj traversează apele verzi pe fundalul munților, și am descoperit că pensiunea galbenă din spatele nostru servea cina; de atunci, fotografia a devenit și o recomandare pentru meniu.

UNESCO a inclus Hallstatt și peisajul Dachstein pe lista patrimoniului mondial în 1997, descriindu-l ca un exemplu remarcabil de peisaj natural de o frumusețe deosebită, legat de șapte milenii de exploatare a sării, printre cele mai vechi existente.

Fotografierea Austriei

Austria m-a învățat aproape tot ce știu despre așteptare. Două ore în frigul din Salzburg pentru o traversare de trei minute. O oglindă din Hallstatt la mila programului unui lebăd. O oră la o stație de autobuz din Viena, în timp ce viața de noapte a orașului se desfășura în jurul trepiedului meu. Iar în interior, regula muzeului: așează-te cu încredere, așteaptă cu treizeci de secunde mai mult decât ți se pare rezonabil și lasă ISO-ul să crească, mai degrabă decât să lași momentul să-ți scape.

Sistemul de recompense este consecvent: scenele tipice ale acestei țări sunt celebre tocmai pentru că rămân nemișcate. Variabilele sunt lumina și oamenii, iar ambele vin în întâmpinarea fotografului care rezistă mai mult decât ele.

Când să vizitați Austria

Iarna este sezonul de vârf pentru fotografia în Austria. Salzburg și Viena își deschid târgurile de Crăciun încă de la sfârșitul lunii noiembrie, Hallstatt își păstrează iluminatul și după sărbători, cu doar o mică parte din aglomerația de vară, iar soarele scăzut pune în valoare fațadele imperiale pe tot parcursul zilei. Pregătește-te să stai nemișcat în frig; cele mai bune cadre se obțin tocmai așa.

Vara este cu totul altfel: seri lungi în grădinile Schönbrunn și înot în lacurile din Salzkammergut, dar străzile din Hallstatt sunt aglomerate încă de la mijlocul dimineții, ceea ce face ca înnoptările și fotografiile realizate în „ora albastră” să facă diferența între o imagine de carte poștală și o scenă aglomerată. Primăvara și toamna reprezintă un compromis, cu zăpada care încă persistă pe vârfurile munților de deasupra văilor verzi.

Întrebări frecvente