Dolomiții sunt un lanț muntos din Alpii italieni de nord, care se întinde pe teritoriul Tirolului de Sud, Trentino și Belluno, având 18 vârfuri care depășesc 3.000 de metri. Roca de culoare deschisă care le conferă culoarea și numele a luat naștere ca un atol tropical în urmă cu aproximativ 230 de milioane de ani, iar întregul lanț montan a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 2009. Cele mai apropiate orașe mari sunt Veneția și Innsbruck, fiecare la aproximativ două ore de centrul lanțului montan.
Lacul Braies
Lago di Braies este probabil cel mai cunoscut lac din Dolomiți, format în locul în care o alunecare de teren a barat râul Braies. În timpul zilei, mulțimile se înghesuie pe mal și stau la coadă pentru bărcile cu vâsle din lemn. Dacă vii seara, situația se inversează: bărcile stau andocate în rânduri, iar tu te poți așeza singur, privind debarcaderul și apa nemișcată de culoarea smaraldului, în timp ce ultima rază de lumină se strecoară pe versantul stâncos din spate.
Legendele de aici fac parte din peisaj. Una dintre ele spune că, la lună plină, munții din spatele lacului deschid o poartă secretă către lumea de dincolo. Pe malul pustiu al lacului, într-o seară, cu apa oglindind perfect cerul, povestea nu pare deloc neverosimilă.
Misurina
Misurina se află la 1.754 de metri altitudine, iar aerul este primul lucru pe care îl remarci: împrejurimile lacului sunt recunoscute de mult timp pentru proprietățile lor curative în cazul afecțiunilor respiratorii, iar aici funcționează și astăzi un centru de tratament. Ne-a luat ceva timp să ne obișnuim cu respirația la acea altitudine; priveliștile nu ne-au ajutat deloc.
Conform legendei, lacul este format din lacrimile uriașului rege Sorapiss, care s-a transformat într-un munte de dragul fiicei sale, Misurina, și a plâns când ea a căzut din mâna lui. În locul uriașilor, am găsit lacul care oglindea perfect satul și stâncile. Fiecare plimbare prin sat ne-a oferit o compoziție diferită, deoarece munții se înalță de toate părțile.
Un teren de fotbal la 1.754 de metri
Imaginea care mi-a rămas în minte din Misurina nu a fost lacul. Ieșind din oraș spre centrul de tratament respirator, trecând pe lângă o mică mănăstire, am ajuns într-o pajiște deschisă, unde în iarbă se aflau două stâlpi de poartă erodați de intemperii, iar în spatele lor se înălța un perete abrupt de stâncă dolomită, peste care se revărsau norii.
Un teren de fotbal la poalele munților, la o altitudine la care simțeam aerul rarefiat chiar și doar mergând pe jos. A juca un meci întreg aici sus trebuie să fie un antrenament aparte; așa cum se spune, mișcarea la aceste altitudini întărește corpul. Nu mi-aș fi imaginat că o vale atât de pitorească ar putea fi folosită pentru ceva atât de obișnuit, și tocmai de aceea fotografia funcționează.
Santa Maddalena și Grupul Odle
De mult timp îmi doream să fotografiez biserica Santa Maddalena din Val di Funes, cu vârfurile zimțate ale munților Odle în fundal, luminate de căldura soarelui apus. În seara în care am urcat în sfârșit pe dealul de deasupra satului, a venit în schimb o furtună. Am rămas pe loc în timp ce lumina furtunii se revărsa peste biserică și turle, un fascicul de soare străpungând norii întunecați și luminând clopotnița. Apoi ne-am udat leoarcă; ploaia în Dolomiți este torențială și nu face compromisuri.
Privind acum fotografia, îmi dau seama că a fost mai bine că visul cu o seară însorită nu s-a împlinit. La începutul lunii iunie am avut satul doar pentru noi, într-un loc pe care mă așteptam să-l împart cu o mulțime de trepiede.
Vârful Vallandro
Ceea ce este minunat la o călătorie cu mașina prin Dolomiți este faptul că traseul depășește mereu destinația. Pe drumul spre Lago di Braies, o vale s-a deschis în stânga noastră: pajiști înflorite, un drum de pietriș, cabane vechi din lemn și piramida goală a Picco di Vallandro care se înălța deasupra pajiștii, numită Dürrenstein pe partea germană a hărții.
Ne-am oprit, am urmat poteca prin pajiște și ne-am întrebat ce rol au cabanele împrăștiate acolo, prea departe de orice pârtie de schi pentru a deservi una; cel mai probabil sunt vechi hambare de fân, de genul celor care împânzesc fiecare pajiște cultivată din Tirolul de Sud. Planul zilei s-a schimbat pentru o jumătate de oră, iar ocolul a avut prioritate față de destinație în alegerea finală.
Lacul Antholz
Lacul Antholzer See, al treilea ca mărime din Tirolul de Sud, se află la 1.642 de metri altitudine, lângă granița cu Austria, cu o suprafață de culoare turcoaz încadrată de versanți împăduriți. Legenda spune că odinioară aici se aflau trei ferme prospere, ai căror proprietari au alungat un cerșetor; blestemul acestuia a inundat câmpurile trei zile mai târziu, iar lacul le-a acoperit de atunci.
Am ajuns pe o vreme ploioasă, ceea ce a pus capăt ideii de a înota și de a face drumeții în munți necunoscuți. În schimb, de pe o platformă de observare din lemn, am realizat o fotografie cu expunere lungă peste apa turcoaz, cu norii care alunecau peste creste. Plimbarea în jurul lacului a rămas pe lista de lucruri de făcut, ceea ce reprezintă încă un motiv pentru care Dolomiții rămân pe fiecare listă pe care o ținem.
Când să vizitați Dolomiții
Începutul lunii iunie ne-a surprins: zona era aproape pustie, pajiștile erau în plină înflorire, iar vremea se schimba rapid, trecând de la soare la furtună în mai puțin de o oră. Lunile iulie și august aduc trasee stabile și cele mai mari aglomerări ale anului, mai ales la Lago di Braies, unde dimineața devreme și seara sunt momentele de liniște. Toamna colorează laricele în auriu; iarna transformă regiunea într-un paradis al schiului.
Indiferent de anotimp, pregătiți-vă pentru schimbări bruște de vreme. Ne-am udat o dată, am fost nevoiți să întrerupem o drumeție din cauza ploii o dată, iar cele mai bune două cadre ale călătoriei au rezultat tocmai din acele condiții.
Fotografierea Dolomiților
Dolomiții răsplătesc răbdarea cu vremea potrivită și cu dorința de a opri mașina. Furtuna de la Santa Maddalena, seara liniștită de la Braies, pajiștea descoperită întâmplător sub Picco di Vallandro: nimic din toate acestea nu a fost planificat, dar totul a depășit cu mult planul inițial. Fiecare vale ascunde o legendă, iar legendele imaginilor se scriu de la sine.
Includerea în Patrimoniul Mondial din 2009 acoperă nouă lanțuri muntoase, iar chiar și o călătorie scurtă le atinge pe câteva fără efort; distanțele sunt mici, iar trecătorile dintre ele fac parte din spectacol. Lanțul muntos se îmbină în mod natural cu orașele de mai jos: am urcat cu mașina din câmpie, parcurgând tot ce conține ghidul dedicat orașului Verona, iar laguna din ghidul dedicat Veneției se află la două ore de vârfuri, restul Italiei întinzându-se în evantai la sud de acestea.
Întrebări frecvente
Unde se află Dolomiții și cum se ajunge acolo?
Dolomiții se află în partea de nord-est a Alpilor italieni, întinzându-se pe teritoriul Tirolului de Sud, al Trentino și al provinciei Belluno. Cele mai apropiate aeroporturi sunt cele din Veneția, Verona și Innsbruck, fiecare la aproximativ două ore de mers cu mașina de acest lanț muntos. Mașina este cea mai practică modalitate de a ajunge acolo; cele mai apropiate noduri feroviare sunt Bolzano și Brunico, iar Cortina oferă legături cu autobuzul.
Care este cea mai bună perioadă pentru a vizita Dolomiții?
Luna iunie oferă pajiști înflorite și puțini vizitatori, dar vremea după-amiază este instabilă. În iulie și august traseele sunt cele mai sigure, dar și cele mai aglomerate. Sfârșitul lunii septembrie și octombrie aduc larici aurii și poteci liniștite. Perioada decembrie-martie este sezonul de schi. Pentru fotografi, lunile de tranziție sunt cele mai potrivite.
Ai nevoie de o mașină în Dolomiți?
Practic, da. Autobuzele leagă orașele principale și unele lacuri în sezon, dar farmecul acestei regiuni rezidă în văile și trecătorile dintre destinații, precum și în libertatea de a opri atunci când apare o priveliște frumoasă. Multe dintre cele mai frumoase imagini ale călătoriei noastre au început cu o oprire neplanificată pe marginea drumului.
Se poate vizita Lago di Braies fără aglomerație?
Da, la începutul și la sfârșitul zilei. La prânz, în timpul verii, parcarea este plină, iar malurile aglomerate, iar în ultimele sezoane de vârf accesul pe drumul care duce în vale a fost reglementat în orele de vârf, așa că verifică regulile actuale înainte de a intra cu mașina. Dimineața devreme și seara, lacul se golește de turiști, iar bărcile stau nemișcate.
Se poate înota în lacurile din Dolomiți?
În general, înotul este permis în lacul Antholzer See și în majoritatea lacurilor naturale, dar apa rămâne rece chiar și vara; acestea sunt lacuri alpine alimentate de apa provenită din topirea zăpezii, situate la peste 1.400 de metri altitudine. Lacul Braies se descoperă cel mai bine cu barca cu vâsle. Verificați întotdeauna indicatoarele locale, deoarece regulile variază de la un lac la altul.
De ce Dolomiții sunt incluși în Patrimoniul Mondial UNESCO?
Datorită geologiei și peisajului. Roca palidă de dolomită reprezintă rămășițele fosilizate ale unui atol tropical de acum aproximativ 230 de milioane de ani, ridicată sub forma a 18 vârfuri de peste 3.000 de metri, a unor pereți abrupți și a unor platouri înalte. Datorită acestor caracteristici, UNESCO a inclus în 2009 nouă sisteme montane din acest lanț muntos pe lista Patrimoniului Mondial.
