Grecia

Grecia se întinde de la continentul balcanic până în Marea Egee și Marea Ionică, având peste două sute de insule locuite împrăștiate de-a lungul coastelor sale. Atena concentrează aproximativ o treime din populația țării la poalele Acropolei, Salonicul reprezintă punctul de referință al nordului, iar insulele Dodecaneze, cu Rodos în frunte, se află departe spre sud-est, la vedere de coasta Turciei. Tot ce se regăsește în acest ghid provine din trei călătorii: o săptămână de iarnă în Atena, un sejur în Salonic și o călătorie cu mașina prin Rodos, vizitând insulele pe rând.

Atena

Acropola a fost primul lucru care ne-a întâmpinat în Atena și a continuat să o facă pe tot parcursul săptămânii: stânca se înalță la aproximativ 150 de metri și este vizibilă din aproape orice colț al orașului. Atena are o istorie documentată de peste 3.500 de ani, iar orașul antic continuă să-și facă apariția în cel modern, prin temple, coloane și ruine care se înalță printre blocurile de apartamente.

Chiar și sistemul de transport face parte din aceasta. Între stații, cea mai veche linie de metrou circulă la suprafață printr-un parc arheologic, iar eu am fotografiat un tren de metrou trecând pe sub Acropole, vagoanele roșii fiind încadrate de ramuri de iarnă, cu Partenonul pe dealul de deasupra. Artefactele descoperite în timpul lucrărilor de construcție sunt expuse chiar în stații.

Acropola

Acropola figurează pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1987, iar lucrările de restaurare, demarate încă din 1975, au readus Partenonul aproape la starea sa inițială. De pe dealul Lycabettus am fotografiat Acropola iluminată, cu marea în fundal, marmura strălucind auriu pe fundalul „orei albastre”, în timp ce luminile din Pireu și din Golful Saronic umpleau fundalul.

Stând în fața templelor, te întrebi cum au reușit oamenii, fără tehnologia modernă, să creeze ceva care a dăinuit mii de ani. Muzeul Acropolei, situat la poalele stâncii, adăpostește artefactele descoperite acolo și merită vizitat înainte sau după urcarea pe deal.

Muntele Lycabettus

În centrul capitalei se află un deal, iar acest lucru m-a uimit mai mult decât orice altceva din Atena. Muntele Lycabettus se ridică la 277 de metri deasupra nivelului mării; potrivit legendei, zeița Atena a aruncat aici o bucată de calcar, iar o poveste mai veche spune că pe versanți trăiau odinioară lupi, „lycos” însemnând „lup” în limba greacă. De pe Acropole am fotografiat dealul care se ridică din orașul palid, o piramidă verde cu capela albă a Sfântului Gheorghe în vârf.

Urcarea este ritualul de seară. Am privit apusul care se revărsa peste oraș și peste mare de pe vârf, iar la coborâre am surprins marea de case din marmură în ultima lumină caldă, când betonul orașului modern seamănă pentru o clipă cu piatra celui antic. Pentru cei care preferă să-și menajeze picioarele, există un funicular care urcă până în vârf.

Monastiraki

Monastiraki nu se închide niciodată cu adevărat. Piața este un nod de intersecție al liniilor de metrou, centrul comerțului cu prețuri reduse al orașului și locul unde se desfășoară faimoasa piață de vechituri, rămânând plină de viață de dimineață până mult după miezul nopții. De pe acoperișul unei clădiri de deasupra pieței, am fotografiat cartierul la amurg, cu Acropola deasupra, Moscheea Tzistarakis și ruinele Bibliotecii lui Hadrian în plan secund, iar Partenonul dominând totul.

M-am întors pentru aceeași priveliște după lăsarea întunericului, când tarabele pieței strălucesc și proiectoarele se aprind pe toată stânca. Cele două cadre, realizate la câteva ore distanță unul de celălalt, reprezintă versiunea scurtă a Atenei: un oraș antic care trăiește la volum maxim.

Templul lui Hefaistos și Agora Antică

Finalizat în jurul anului 415 î.Hr., Templul lui Hefaistos este unul dintre cele mai bine conservate temple ale lumii antice, dedicat zeului fierarilor și al focului; arheologii au descoperit în împrejurimile sale ateliere de olărit și de prelucrare a metalelor. De pe versantul Acropolei am fotografiat templul care se înalță deasupra copacilor din Agora, o insulă dorică de marmură cu orașul modern care se întinde în fundal.

Acest contrast reprezintă definiția practică a centrului Atenei: cadrul cuprinde secolul al V-lea î.Hr. și secolul al XXI-lea d.Hr. într-o singură expunere, separate de un șir de pini.

Odeonul lui Herod Atticus

Teatrul din piatră de pe versantul sud-vestic al Acropolei a fost finalizat în anul 161 d.Hr. și renovat în 1950, iar astăzi încă își desfășoară activitatea. Maria Callas, Luciano Pavarotti și Ennio Morricone au urcat cu toții pe scena sa. Am fotografiat cavea din marmură de pe versantul de deasupra, rândurile de scaune coborând în trepte până la podeaua scenei amenajată în stil de tablă de șah, cu întreaga parte de vest a Atenei în fundal, dincolo de arcada în ruine.

Să asist la un concert aici se află încă pe lista mea de dorințe. Unele fotografii sunt o promisiune că voi reveni.

Stadionul Panatenaic

Stadionul Panatenaic este construit în întregime din marmură, iar niciun alt stadion din lume nu se poate lăuda cu același lucru. Jocurile Panatenaice s-au desfășurat în acest loc încă din secolul al VI-lea î.Hr., când spectatorii stăteau pe pantele naturale; stadionul reconstruit a găzduit ceremoniile de deschidere și de închidere ale primelor Jocuri Olimpice moderne din 1896, iar Maratonul din Atena încă se încheie în interiorul său în fiecare noiembrie.

Am fotografiat arena în formă de potcoavă din marmură sub un cer spectaculos, cu steagurile Greciei și ale Jocurilor Olimpice fluturând pe catargele lor în fața tribunelor goale. Ca iubitor al marilor evenimente sportive, am stat acolo imaginându-mi sunetul pe care îl poate cuprinde această arenă.

Sala Zappeion

Evangelos Zappas, un grec care și-a făcut averea în România, a finanțat construirea unui sediu olimpic pentru Atena după ce poetul Panagiotis Soutsos l-a convins că țara avea nevoie de unul. Arhitectul Theophil Hansen a finalizat clădirea în 1888, deși Zappas nu a apucat să vadă fațada neoclasică din spatele șirului de steaguri. Prima stație de radio națională a Greciei a început să emită din această clădire în 1938.

Adevărata surpriză te așteaptă în interior. Atriul circular în aer liber este format dintr-un inel de coloane pe două niveluri, dispuse în jurul unei pardoseli din marmură cu model de tablă de șah, iar geometria sa este atât de precisă încât mi-am petrecut întreaga sesiune acolo, lucrând doar la simetrie. Rămâne interiorul meu preferat din Atena.

Catedrala Mitropolitană din Atena

Construcția Catedralei Mitropolitane a durat douăzeci de ani, iar în zidurile sale a fost folosită marmura provenită de la 72 de biserici demolate, înainte de finalizarea lucrărilor în 1862. Aici au loc ceremonii de importanță națională, iar piața din fața ei se află la o scurtă plimbare de Monastiraki. Am fotografiat catedrala iluminată noaptea, banda de mozaic de deasupra intrării strălucind între cele două clopotnițe gemene, iar steagurile grecești de pe ambele turnuri fiind estompate de vânt și de expunerea îndelungată.

Faptul că am vizitat-o iarna a însemnat că piața era goală la ora aceea. Acesta a fost compromisul pe care l-am făcut toată săptămâna: mâini reci în schimbul unor cadre curate, și l-aș face din nou.

Salonic

Salonic este al doilea oraș ca mărime din Grecia, fondat în anul 315 î.Hr. și plin de biserici bizantine care apar brusc la capătul unor străzi obișnuite. Simbolul său este Turnul Alb: inițial, aici se afla o fortificație bizantină, iar turnul otoman care a înlocuit-o a servit drept închisoare și loc de execuție, fiind cunoscut sub numele sinistru de Turnul Roșu. După ce orașul a revenit sub stăpânirea Greciei în 1912, turnul a fost văruit în alb și redenumit, o purificare simbolică, iar astăzi găzduiește un muzeu.

Am petrecut o seară lungă plimbându-mă în cercuri în jurul lui, în timp ce Daria citea o carte pe o bancă. Cadrul s-a conturat în sfârșit la ora albastră, Turnul Alb și Teatrul Național al Greciei de Nord fiind scăldate în lumină violetă. Într-o altă noapte, m-am instalat pe Leoforos Nikis pentru a fotografia turnul deasupra fluxurilor de trafic de seară, urmele de lumină realizând ceea ce bulevardul gol nu putea face din punct de vedere compozițional.

Eptapyrgio și Rotunda

Planul meu era să surprind apusul de soare peste Rotundă, cel mai vechi monument din Salonic, construit sub domnia împăratului roman Galerius în secolul al IV-lea. Compoziția putea fi realizată doar de pe balcoanele unor apartamente la care nu aveam acces, așa că planul B era deja în desfășurare: am zărit în depărtare cetatea Eptapyrgio și am alergat în sus pe deal, cu geanta cu aparatul foto și tot ce aveam, ajungând exact în momentul în care soarele se întâlnea cu orizontul. Rezultatul a fost apusul de soare peste oraș și Golful Termic, văzut de pe meterezele bizantine, cu crenelurile din cărămidă strălucind în nuanțe de portocaliu în prim-plan.

Eptapyrgio înseamnă „Cetatea celor Șapte Turnuri”. Are zece. Unele nume supraviețuiesc propriilor calcule aritmetice.

Biserica Panagia Chalkeon

O aplicație ne-a ghidat prin obiectivele turistice din Salonic și și-a dovedit utilitatea când ne-a îndrumat spre Biserica Panagia Chalkeon, o biserică din cărămidă din secolul al XI-lea pe care localnicii o numesc „Biserica Roșie”. Clădirea se află într-o grădină adâncită, înconjurată din toate părțile de blocuri de apartamente, ceea ce a făcut ca compoziția să fie adevărata provocare: doar centrând aleea care duce la ușa sa roșie am reușit să păstrez cadrul în secolul bizantin căruia îi aparține.

Acest truc, acela de a lăsa o alee sau o poartă să ascundă orașul modern din cadru, și-a dovedit utilitatea pe tot parcursul călătoriei.

Rhodos

Călătoria la Rodos a fost una de alt fel, o săptămână cu mașina și un bilet de vapor. Morile de vânt din Mandraki au fost primul lucru pe care l-am remarcat când m-am documentat despre insulă: în perioada medievală, peste o duzină dintre ele măcinau cereale importate chiar la marginea portului, iar trei dintre ele s-au păstrat până astăzi. Am cărat 14 kilograme de echipament prin port toată ziua înainte de a mă opri asupra unei compoziții realizate cu un teleobiectiv lung, în care cele trei mori de vânt erau comprimate într-un singur rând, cu cetatea Agios Nikolaos în fundal.

Această fortăreață a primit mai târziu propriul cadru: o lună plină atârnând clar deasupra farului, steagul Greciei fluturând ușor, norii joși transformând cerul în nuanțe de lavandă. O lună, o compoziție, o șansă; rămâne una dintre fotografiile mele preferate din Grecia. Întreaga insulă, de la Orașul Vechi până la Lindos, este prezentată în ghidul meu de călătorie despre Rodos.

Orașul Vechi din Rodos și izvoarele Kallithea

Într-o dimineață, în timpul unei alergări prin Orașul Vechi, am dat peste ruinele Bisericii Fecioarei din Burgh, o biserică gotică de la începutul secolului al XIV-lea, distrusă în timpul asediului otoman din 1522 și bombardată din nou în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Am așteptat zece minute ca soarele să se ridice, apoi am fotografiat lumina care pătrundea prin ferestrele ruinate, o stea de soare prinsă în arcul gotic gol. Orașul medieval din jur a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial în 1988.

Conducând spre sud, în direcția Lindosului, m-am oprit la Izvoarele Kallithea, un complex balnear din epoca italiană situat pe malul mării. De sus am fotografiat pavilionul cu cupolă deasupra curților sale cu mozaic alb-negru; în interior, soarele străpungea deschiderile în formă de stea ale cupolei doar pentru câteva secunde, suficient cât să schimb obiectivul.

Lindos și Symi

În Lindos m-am trezit devreme pentru a fotografia răsăritul deasupra Acropolei din Lindos, apoi m-am întors cu 180 de grade. O barcă cu pânze se alinia perfect între promontoriile care se profilau în contur, așa că am scos obiectivul cu zoom și planul s-a schimbat: barca cu pânze care traversa apele calme la răsărit a devenit un cadru mai bun decât cel pentru care venisem acolo. A mă întoarce rămâne cel mai ieftin obiectiv pe care îl dețin.

De la Rodos am luat feribotul spre Symi, la mai puțin de două ore spre nord-vest. Insula se caracterizează printr-un port cu fațade neoclasice simetrice în culori pastelate, care se înalță deasupra apei turcoaz, o arhitectură complet diferită de cea din Atena sau Salonic. Vânătoarea de bureți a modelat soarta insulei, iar unul dintre acești bureți a ajuns acasă cu noi.

Fotografierea Greciei

Grecia m-a învățat cât de importantă este a doua privire. Barca cu pânze din Lindos se afla în spatele meu în timp ce fotografiam planul. Apusul de la Eptapyrgio a fost planul B, la care am ajuns în fugă. Panagia Chalkeon a ieșit bine abia când poteca a înlocuit orizontul, iar luna plină deasupra orașului Agios Nikolaos mi-a permis exact o singură încercare.

Orașele te răsplătesc iarna: în ianuarie, am avut piața Catedralei Metropolitane și potecile de pe Lycabettus aproape numai pentru mine, cu soarele jos toată ziua. Insulele te răsplătesc la marginea zilei, înainte ca pasagerii de pe vasele de croazieră să debarce și după ce pleacă. Între aceste momente, există întotdeauna un feribot, iar feribotul nu este niciodată un cadru irosit.

Când să vizitați Grecia

Am vizitat Atena în mod deliberat iarna, și a fost o alegere inspirată: zile blânde, cozi scurte și genul acela de lumină difuză care pune în valoare marmura. Insulele funcționează după un ritm diferit. Rodos se umple de turiști începând cu sfârșitul primăverii, navele de croazieră inundă porturile pentru câteva ore la prânz, iar sezonul se prelungește până în octombrie.

Mai, iunie și septembrie sunt lunile de compromis, suficient de calde pentru a te scălda în mare și suficient de liniștite pentru a folosi trepiedul. În plină vară, fă ce fac localnicii: profită de dimineața devreme, renunță la ora prânzului și ieși din nou când lumina revine.

Întrebări frecvente