Bavaria

Bavaria este cel mai întins land al Germaniei, situat în sud-estul țării, la granița cu Austria și Republica Cehă. Capitala sa este München. Teritoriul său cuprinde vârfurile alpine din sud, valea Dunării în centru și dealurile franconiene din nord, tradiția barocă catolică fiind vizibilă în bisericile de pelerinaj, mănăstirile și castelele regelui Ludovic al II-lea.

München

Marienplatz este centrul orașului München încă din 1158. Inițial se numea Schrannenplatz, piața cerealelor, și a fost redenumită după Mariensäule, coloana dedicată Fecioarei Maria, patroana Bavariei. Primăria Nouă se află în fața pieței, iar coloana cu statuia Fecioarei Maria se ridică în mijlocul acesteia. În decembrie, târgul de Crăciun (Christkindlmarkt) umple spațiul cu tarabe din lemn, aburi de vin fiert și o aglomerație pe care o accepți sau o eviți.

O plimbare completă prin centrul vechi durează o zi întreagă. Majoritatea atracțiilor turistice se află la o distanță de 20 de minute de mers pe jos de Marienplatz, iar restaurantele din jur sunt locul în care bucătăria bavareză se manifestă cel mai autentic: Weisswurst cu muștar dulce, Schweinebraten, covrigei de mărimea unei fețe.

Opera de Stat din Bavaria

În cartierul Residenz se află Max-Joseph-Platz, cu Opera de Stat din Bavaria pe latura sa estică. Monumentul lui Max Joseph din centrul pieței a fost sculptat de Christian Daniel Rauch între 1826 și 1835, în onoarea regelui care a dat Bavariei prima sa constituție.

Am fotografiat clădirea operei în ora liniștită dinaintea răsăritului, când luna era încă pe cer, iar pietrele pavajului erau reci. Münchenul la acea oră este o versiune a sa pe care mulțimile din timpul zilei nu o văd niciodată. Berlinul, în schimb, nu doarme niciodată cu adevărat în același fel. Cele două orașe se află la capete opuse ale temperamentului german: unul tensionat și modern, celălalt solemn și lent.

Palatul Justiției

Justizpalast, situat la marginea vestică a orașului vechi, a fost construit între anii 1890 și 1897 în stil neobaroc, fiind ridicat în întregime din gresie și având o cupolă. Clădirea a devenit cunoscută la nivel internațional datorită procesului din 1943 al lui Hans și Sophie Scholl, membri ai grupului de rezistență studențesc „Trandafirul Alb”, condamnați la moarte în sala 243.

Clădirea are o semnificație mai personală și pentru mine. Aceasta găzduiește Tribunalul Districtual I din München, una dintre instanțele unde am pledat în procese privind drepturile de autor împotriva companiilor care mi-au folosit fotografiile fără licență. Unii dintre judecătorii de acolo au fost atenți la drepturile fotografilor, ceea ce nu este un lucru de la sine înțeles în Germania. Am fotografiat fațada într-o dimineață însorită, aproape ca un fel de recunoștință.

Castelul Neuschwanstein

Castelul Neuschwanstein se înalță deasupra satului Hohenschwangau, în Alpii Allgäu, la aproximativ două ore de mers cu mașina spre sud de München. Regele Ludovic al II-lea a comandat construirea lui în 1869, la trei ani după ce Bavaria și-a pierdut independența în fața Prusiei. El i-a scris lui Richard Wagner, a cărui muzică o finanța, că dorea să reconstruiască ruinele din Hohenschwangau în stilul vechilor clădiri cavalerești germane. El a făcut comparații între el însuși și personajul Parsifal.

Istoria i-a dat lui Ludwig două porecle: Regele Nebun sau Märchenkönig. A murit în 1886 în circumstanțe neclare în Lacul Starnberg. Castelul Neuschwanstein s-a deschis publicului câteva săptămâni mai târziu.

Castelul primește acum aproximativ 6.000 de vizitatori pe zi. Cei mai mulți sosesc cu autobuzul turistic la sfârșitul dimineții, așa că poteca de urcare în primele ore ale zilei este mai liniștită decât sugerează cifrele. Walt Disney s-a inspirat din silueta castelului pentru castelul Cenușăresei, motiv pentru care locul pare familiar înainte să-l vezi.

Când ne-am întors la mașină, la poalele dealului, m-am uitat încă o dată în sus și am observat o siluetă minusculă pe cer, deasupra turnurilor: un parapantist care prindea un curent termic de pe Tegelberg. Era genul de detaliu pe care trebuia să-l privești a doua oară pentru a-l observa.

Când vizitați faimosul Castel Neuschwanstein, asigurați-vă că explorați și satele fermecătoare din împrejurimi, precum Schwangau.

Wieskirche

Biserica Wies, biserica de pelerinaj din Wies, se află într-o pajiște la poalele Alpilor, fără niciun oraș în jur. Tocmai de aceea impresia pe care o lasă la sosire este de neuitat. Conduci printre câmpuri, zărești în depărtare o biserică albă cu acoperiș verde și oprești mașina.

Povestea din spatele bisericii este una locală. Pe 14 iunie 1738, o săteancă pe nume Maria Lori a raportat că o statuie din lemn a lui Hristos biciuit vărsa lacrimi. Pelerinii din Germania, Austria, Boemia și Italia au început să sosească în număr atât de mare încât satul nu mai putea face față, iar mănăstirea locală a decis să construiască un sanctuar. Comanda a fost încredințată lui Dominikus Zimmermann în 1745, iar biserica a fost finalizată în 1754. UNESCO a înscris-o pe lista patrimoniului mondial în 1983.

Am ajuns sub un cer înnorat. Lumina s-a schimbat în timp ce încă exploram exteriorul, iar când am încadrat biserica pe fundalul Alpilor, condițiile erau aproape ideale.

Interiorul are o planimetrie ovală și este decorat în stil rococo de Școala din Wessobrunn din secolul al XVIII-lea: aur, nori pictați, figuri sculpturale, coloane pictate. Culorile sunt mai intense decât te-ai aștepta de la o biserică de sat germană.

Cel mai curios detaliu este tavanul. De jos pare o cupolă, dar este plat. Fresca a fost pictată în perspectivă pentru a da impresia de curbură, iar iluzia optică este atât de bună încât chiar și în fotografie este greu de observat. Scopul inițial al artiștilor, conform propriilor lor descrieri, era de a reda divinul într-o formă vizibilă. Dacă acest lucru a fost realizat depinde de privitor. Cel puțin, măiestria este fără echivoc.

Trepiedele nu sunt permise în interior, ceea ce este o regulă standard pentru monumentele istorice. O configurație practică este un obiectiv cu unghi larg ținut în mână, cu un corp care gestionează bine lumina slabă.

Memorialul Walhalla

Memorialul Walhalla se află pe un deal deasupra Dunării, în apropiere de Regensburg. Regele Ludovic I al Bavariei l-a comandat ca un templu al celebrităților pentru personalități remarcabile din lumea germanofonă, iar arhitectul Leo von Klenze l-a conceput după modelul Partenonului. Prima impresie pe măsură ce urci este că ai ajuns în Grecia, mai degrabă decât în Germania. Numele provine de la Valhalla, sala legendară a războinicilor căzuți din mitologia germanică.

Am făcut un ocol pe drumul de la Regensburg la Passau și am urcat cele 358 de trepte de marmură. Templul este mai impunător în realitate decât sugerează fotografiile. Includerea unei persoane în cadru este una dintre puținele modalități de a da o idee despre dimensiuni, deși de obicei încerc să nu includ figuri umane.

De pe terasa de marmură de la înălțime, valea Dunării se întinde în fața ochilor: râul, câmpurile, grupurile de copaci, satele îndepărtate. În lumina potrivită, râul reflectă cerul ca o oglindă.

Am fotografiat priveliștea prin coloanele însele, care împart panorama în segmente. Privite de aproape, coloanele au proporțiile arhitecturii grecești clasice, dar suprafața lor este brută: erodată, marcată de urme, aproape industrială. Contrastul dintre forma delicată și timpul brutal este ceea ce găsesc interesant la acest loc.

Pe podeaua terasei este trasată o linie albă, cu inscripția „Nu treceți” scrisă în mai multe limbi. Cineva a trecut, în 2025, și a murit în urma unei căderi de aproximativ zece metri. De atunci au fost instalate garduri noi. Nu pot spune cum arată priveliștea cu barierele suplimentare; Walhalla pe care am fotografiat-o nu era îngrădită.

Interiorul este o lungă sală neoclasică cu peste o sută de busturi de marmură și zeci de plăci comemorative. Goethe, Beethoven, Brahms, Bach, Strauss, Einstein și Copernic se află cu toții aici. Colecția nu se limitează la personalități din Germania modernă; multe dintre ele provin din Austria, Elveția și din întreaga lume germanofonă. Copernic, născut în Prusia Regală Poloneză, este inclus pe motiv că a scris în latină și germană și a lucrat sub Ordinul Teutonic, ceea ce a stârnit o lungă dezbatere polono-germană între Daria și mine în timp ce coboram scările.

Combinația dintre tonurile sobre ale marmurei, tavanul auriu și albastru și podeaua simetrică este cel mai puternic element vizual al sălii. O imagine largă este singura modalitate de a cuprinde contrastul într-un singur cadru.

Exteriorul și priveliștea sunt gratuite. Intrarea în sala busturilor costă o mică taxă. Merită să o faceți dacă istoria Germaniei vă interesează. Deși am crescut în Germania, nu auzisem de Walhalla înainte de a documenta această călătorie și nici la școală. Din motive care își au rădăcinile în ultimii nouăzeci de ani, istoria Germaniei nu este ceva ce germanii sunt învățați să celebreze.

Mănăstirea Banz

Mănăstirea Banz, cunoscută și sub numele de Castelul Banz, se află pe un deal deasupra văii râului Main, în apropiere de Bad Staffelstein, în Franconia Superioară. Complexul a luat naștere ca mănăstire benedictină în secolul al XI-lea și a fost ulterior reconstruit în stil baroc. Astăzi funcționează ca centru de conferințe și găzduiește un mic muzeu de fosile și curiozități, printre care se numără și mumii egiptene.

Localnicii ne-au dat pontul despre acest loc în timp ce stăteam în Bad Staffelstein, iar noi am urcat cu mașina sperând să vedem un apus de soare pe care vremea a refuzat să ni-l ofere. Compensația, pe drumul de urcare, a fost mirosul de varză murată și bere bavareză provenind de la restaurantul de la intrare. În timp ce m-am dus să studiez meniul, curtea a fost fotografiată fără mine.

Ingolstadt

Ingolstadt se află pe malul Dunării, în Bavaria Superioară, între München și Nürnberg. Este unul dintre cele mai vechi orașe din land, menționat pentru prima dată într-un document al lui Carol cel Mare din anul 806 și care a primit statutul de oraș în 1250. Vechea primărie din centrul orașului datează aproximativ din secolul al XIV-lea. Centrul istoric a suferit pagube în urma bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial și a fost reconstruit destul de repede.

Ingolstadtul modern este un gigant economic discret. Audi își are sediul aici, două rafinării de petrol funcționează la periferia orașului, iar sediile originale ale MediaMarkt și Saturn se află, de asemenea, în oraș. Rezultatul este un centru al orașului care pare disproporționat de bine întreținut pentru dimensiunile sale: clădiri curate, restaurante tradiționale bavareze și cafenele bune în jurul Rathausplatz. Am petrecut o după-amiază acolo în drum spre Italia și am plecat cu amintiri pozitive.

Când să vizitați Bavaria

Sfârșitul primăverii (mai – începutul lunii iunie) și începutul toamnei (septembrie – începutul lunii octombrie) oferă cel mai bun echilibru între vremea blândă și aglomerația acceptabilă. Lunile iulie și august înregistrează cel mai mare număr de vizitatori, în special la Neuschwanstein și la Wieskirche. Sfârșitul lunii septembrie coincide cu Oktoberfestul din München, lucru care merită știut, indiferent dacă doriți să participați sau să-l evitați. Luna decembrie transformă Marienplatz și Nürnberg în orașe cu târguri de Crăciun, cu zile scurte și lumină cenușie care se potrivesc mai mult interioarelor decât peisajelor. Lunile ianuarie și februarie sunt potrivite pentru zăpadă în Alpii din jurul Schwangau, cu compromisul accesului limitat la castele pe unele trasee.

Mâncare și băutură în Bavaria

Bucătăria bavareză este consistentă, regională și se deosebește clar de restul bucătăriei germane. Weisswurst cu muștar dulce și un covrig reprezintă micul dejun clasic din München și, conform tradiției, nu se consumă după amiază. Schweinsbraten cu găluște de cartofi, Schweinshaxe (ciolan de porc la cuptor), Leberkäse, Obatzda și Apfelstrudel alcătuiesc cea mai mare parte a meniului standard.

În ceea ce privește băuturile, tradiția berăriilor din München include Helles, Weissbier, Dunkles și Bock. În Franconia, stilul se schimbă; în jurul orașului Bamberg, specialitatea locală este Rauchbier, o bere afumată cu o aromă mai apropiată de cea a șuncii decât de cea a berii blonde standard. Vinul se cultivă în Franconia Inferioară, în jurul orașului Würzburg, și se vinde în sticle rotunde și plate, numite Bocksbeutel.

Întrebări frecvente