De îndată ce pășești în Muzeul Viitorului din Dubai, îți dai seama imediat că nu va fi o vizită obișnuită la muzeu. Chiar și holul de intrare, care în multe muzee este un spațiu banal și funcțional, are o înălțime de șaisprezece metri și găzduiește o scară curbată în formă de dublă helix, deasupra căreia te privesc creaturi robotizate – un indiciu clar că vizitatorii nu vor găsi aici exponate sobru amenajate sau vitrine cu artefacte. Această experiență se apropie mai mult de teatru.
Mesaje scrise în lumina soarelui
Daria și cu mine ne aflam acolo pentru expoziția Photopills și, datorită evenimentului, am putut intra în muzeu înainte ca acesta să se deschidă publicului. De asemenea, am fost conduși la etajul șapte, care este în mod normal închis publicului. A vedea clădirea la o oră matinală, înainte să se umple de turiști, a fost o experiență aproape supranaturală. Caligrafia care împodobește fațada muzeului continuă în interior sub formă de lumină, cuvintele șeicului Mohammed bin Rashid al Maktoum curgând pe suprafețele interioare în scriere arabă. Pe fundalul suprafețelor albe, minimaliste, pereții par să poarte mesaje scrise cu lumina soarelui.
Dilema fotografului
Fotografiez deseori arhitectura. De obicei, aceasta îmi oferă un punct de referință de la care să pornesc, fie că este vorba de o anumită priveliște, o fațadă sau o calitate interesantă a luminii la o anumită oră a zilei. Însă Muzeul Viitorului nu seamănă cu nicio altă clădire pe care am fotografiat-o vreodată, nici măcar exteriorul său pe timp de noapte. Nu oferă niciunul dintre punctele de referință sau caracteristicile celorlalte clădiri. Fiecare etaj al muzeului este o lume diferită, începând cu o stație spațială simulată din anul 2071, situată la etajul al cincilea, unde vizitatorii intră în muzeu. De acolo, cobori prin mai multe „capitole”: o pădure tropicală, un sanctuar de meditație, Biblioteca Vieții, o colecție de ADN-ul a 2.400 de specii care strălucește într-o cameră întunecată. Lumina se schimbă, iar paletele de culori variază de la un etaj la altul, iar efectul general este acela al unei clădiri care este, într-un fel, o ființă vie.
Pentru un fotograf, muzeul este fascinant, dar și provocator. Interiorul său unic oferă o multitudine de cadre evidente și impresionante, dar găsirea unuia care nu este chiar atât de evident necesită răbdare. Stai pe loc; aștepți. Lumina se schimbă, iar caligrafia se mișcă de-a lungul podelelor și pereților. Din când în când, descoperi o anumită calitate a luminii care se revarsă prin învelișul exterior al muzeului sau observi un vizitator care privește în sus, spre cer, hipnotizat pentru o clipă de acest limbaj luminos.
Muzeul Viitorului a fost construit sub forma unei povești și nu ar trebui explorat în grabă. Rezervă-ți cel puțin două sau trei ore pentru a experimenta în mod adecvat clădirea și magia sa efemeră.











