În calitate de fotograf, mă trezesc adesea în diverse instanțe judecătorești, ocupându-mă de probleme legate de drepturile de autor. Unele dintre aceste clădiri sunt banale și oficiale, în timp ce altele, mai puține la număr, datorită arhitecturii lor, istoriei lor sau ambelor, trezesc anumite sentimente. Unele clădiri inspiră respect. Altele te neliniștesc. Cumva, complexul Tribunalului Județean din Wroclaw reușește să facă ambele lucruri, iar de ani de zile îmi doream să încerc să surprind acea tensiune unică într-o fotografie.
O construcție impunătoare
Construcția clădirii a început în 1845 și a fost finalizată în 1852. Proiectat de arhitectul berlinez Karl Ferdinand Busse, complexul tribunalului este o clădire impresionantă. Spre deosebire de atâtea alte tribunale cu aspectul lor brutalist și funcțional, tribunalul din Wroclaw are o înfățișare de fortăreață, completată de turnuri de o parte și de alta a intrării. Poate că Busse avea un simț al umorului irezverent; complexul, care include tribunalul și o închisoare, a fost construit pe planul unei cruci grecești, ceea ce mi s-a părut o alegere ciudată, având în vedere funcția complexului. Două adăugiri ulterioare la complex sunt mai moderne și au un aspect tipic pentru o clădire de tribunal, dar nu diminuează deloc aspectul impunător al structurii originale.
O istorie întunecată
Istoria clădirii este la fel de sinistră ca și fațada sa. O perioadă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a fost folosită de naziști ca închisoare. A fost folosită și pentru execuții, cei condamnați la moarte de către al Treilea Reich fiind trimiși la ghilotină. În mare parte, aceștia erau prizonieri politici, aduși din diverse țări ocupate de naziști în cadrul sinistrei campanii a regimului numită „Noapte și ceață”. Au avut loc aproximativ o mie de execuții în complex și, la fel ca în cazul multor regimuri totalitare, victimele au „dispărut”, soarta lor rămânând pentru totdeauna necunoscută familiilor lor. Mai târziu, când războiul s-a încheiat, clădirea a fost folosită de oficialii comuniști pentru a-i reține pe membrii Armatei Naționale Poloneze și pe alți membri ai rezistenței. Chiar și într-o zi însorită, este dificil să nu simți o parte din greutatea trecutului întunecat al clădirii.
Confruntarea cu istoria
Poate că incapacitatea mea de a surprinde curtea exact așa cum îmi doream avea mai mult de-a face cu trecutul ei și cu acele fărâme de teamă pe care le simțeam când îmi aminteam de istoria ei, decât cu vreo problemă tehnică. De ani de zile îmi doream să o fotografiez, dar nu reușeam niciodată să o surprind așa cum trebuia. A trebuit să învăț să mă apropii încet de ea și să nu mă feresc de istoria sa tulbure. A trebuit să-mi reamintesc că trăiesc într-o altă epocă și că majoritatea dintre noi, marea majoritate a umanității, venerează justiția și detestă abuzurile de putere. Stând în fața clădirii într-o zi strălucitoare și însorită, am încadrat fotografia cu fațada sa impunătoare și bântuită exact în centru. Dacă aceasta reprezintă un trecut odată brutal, ea reprezintă totodată necesitatea solemnă a unui sistem just. Recomand cu căldură vizitarea orașului Wroclaw, o bijuterie ascunsă și un oraș european subestimat.
