Este dificil să scrii despre Cipru fără a stârni sentimente sau reacții polarizate din partea multor europeni, în special a ciprioților. Capitala, Nicosia, este și astăzi împărțită între ciprioții greci și cei turci, și nu pare că aceste două părți s-ar putea reuni în viitorul apropiat.
Nico, fiind originar din Berlin, era fascinat de posibilitatea ca orașele din Uniunea Europeană să fie la fel de divizate cum era Berlinul în trecut.
Prin urmare, Nicosia trebuia să ocupe un loc fruntaș pe lista noastră de vizite și fotografii ale tuturor capitalelor europene. Am vrut să descoperim istoria orașului și să simțim cum este să trăiești într-un loc divizat de un zid.
Nicosia – O capitală divizată
Am aterizat în partea de sud a orașului aproape noaptea. Rezervasem în avans un apartament și transportul de la aeroport către oraș. La rezervare, am putut specifica subiectele în care doream ca șoferul nostru să fie specializat, cum ar fi gătitul, vizitarea obiectivelor turistice, istoria etc. – nu glumesc.
Doamna care ne-a preluat s-a dovedit a fi o bogată sursă de informații și un bun ghid de inițiere în cultura cipriotă. Pe drumul spre oraș, ne-a explicat ce gătesc și mănâncă ciprioții și ce fac pentru a se relaxa. Totuși, subiectul s-a schimbat pe măsură ce ne apropiam de oraș și priveliștea steagului turcesc format din lumini pe unul dintre dealuri s-a desfășurat în fața ochilor noștri. Doamna părea puțin tulburată de priveliște și ne-a explicat că turcii fac asta pentru a-i tachina pe ciprioții greci.
Am simțit nevoia să o întrebăm cum este să treci granița dintre Nicosia și partea de nord a orașului. Ea ne-a explicat că nu este o problemă, avem nevoie doar de pașapoarte. Am întrebat-o dacă mulți oameni trec granița, iar ea a răspuns că mulți turiști fac asta. Am întrebat-o cât de des o trece ea, iar ea a spus că aproape niciodată. Nu mulți ciprioți greci fac asta sau simt nevoia să o facă. Cunoșteam faptele legate de conflictul din Cipru, dar datorită primei noastre conversații cu o localnică, am descoperit cât de dificil este acest subiect, că istoria încă se scrie și că rănile nu s-au vindecat încă pe deplin. În ciuda acestor cunoștințe, am făcut prima noastră greșeală numind partea de nord a orașului Nicosia „partea turcă” – deoarece partea de sud a insulei este considerată „partea ocupată”.
Sudul orașului Nicosia
Partea de sud a orașului Nicosia ne-a cucerit încă din prima seară. Inspirați de șoferul nostru, care ne-a preluat de la aeroport, am simțit nevoia să încercăm imediat niște „Meze” (mici preparate din carne sau vegetariene, precum salate, carne la grătar, brânză halloumi). Am găsit un mic restaurant puțin mai departe de strada principală Ledra. Era o tavernă tipică cipriotă, cu muzică live seara. Ne-am bucurat foarte mult de timpul petrecut acolo. Și în următoarele câteva zile, am repetat această experiență de a descoperi diverse localuri cu meze.
În următoarele două zile, ne-am plimbat prin partea de sud a orașului Nicosia. Am constatat că unele străzi, în special strada principală istorică Ledra, erau proiectate inteligent – pânze portocalii și galbene atârnau deasupra străzilor, protejând pietonii de soare, care trebuie să fie puternic în lunile de vară. De asemenea, ne-a plăcut să ne plimbăm de-a lungul Zidurilor Venețiene în formă de stea, construite în 1567 de Republica Veneția pentru a proteja orașul de Imperiul Otoman (orașul a căzut în 1570, după 40 de zile de asediu). A fost interesant să citim că, după ce insula a fost cucerită de Imperiul Otoman, mulți turci s-au mutat în partea de nord a insulei. Ciprioții greci locuiau în mare parte în sudul insulei, în jurul bisericilor ortodoxe. Am descoperit multe dintre aceste obiective turistice în timpul plimbărilor noastre pe acolo.
Cipru a trecut de la stăpânirea otomană la administrația britanică în 1878. De atunci, au existat proteste puternice ale ciprioților împotriva dominației britanice, care s-a încheiat datorită luptătorilor EOKA. În memoria acestei eliberări, lângă orașul vechi se află un Monument al Libertății, numit „Monumentul Eleftheria”, care ne-a făcut să tremurăm și să rămânem acolo timp de o oră. Pur și simplu nu ne puteam opri din a privi pozele expresive ale Libertății, ale luptătorilor EOKA și ale ciprioților eliberați din „închisoare”.
În 1960, Nicosia a devenit capitala Republicii Cipru, dar pacea nu a durat mult. În 1963, ciprioții greci au propus o modificare a constituției, pe care ciprioții turci nu au acceptat-o. Au urmat multe incidente violente, iar orașul a trebuit să fie împărțit. Granița a fost numită „Linia Verde”, datorită culorii stiloului pe care un ofițer al Națiunilor Unite l-a folosit pentru a trasa o linie de încetare a focului pe o hartă a Ciprului. În 1974, ciprioții greci au încercat să reunifice insula, dar au provocat, în schimb, o invazie turcă în nord. Un an mai târziu, ciprioții turci au declarat Statul Federat Turc al Ciprului ca fiind țara lor.
Plimbare de-a lungul și peste „Linia Verde” către Ciprul de Nord
Când ne-am plimbat prin sudul Nicosiei, am văzut „Linia Verde” de multe ori. Și de fiecare dată ne-au trecut fiori pe șira spinării. Granița nu arată la fel în diferite părți ale orașului. Uneori, este o pajiște plină de flori fragile, mici și galbene, înconjurată de abatis. Alteori, granița trece pe lângă clădiri, care acum sunt ruine. Odată, am văzut chiar și o biserică, a cărei ușă din spate se învecina cu nordul.
Ai putea crede că, dacă treci granița spre „Lefkoşa” (așa cum turcii își numesc capitala), va fi complet diferit față de sudul Nicosiei. Dar nu este așa. Oamenii vorbesc o altă limbă, sunt mai multe moschei decât biserici ortodoxe, dar viața se desfășoară la fel ca în sud. Într-un parc chiar la graniță, copiii se jucau și râdeau, părând că nu observă gardurile. Nico și cu mine nu ne amintim de multe frontiere care să fie atât de bine păzite; s-ar putea spune că am fost „copiii Schengenului”.
Am vizitat o piață plină de oameni și turiști. Puteai cumpăra de acolo o geantă cu produse Adidas sau Michael Kors pentru doar 20 €, dar, în afară de asta, nu era nimic neobișnuit în acest loc. Ne-am bucurat, de asemenea, de o plimbare lungă prin împrejurimi și de caravanseraiul Büyük Han (Hanul Mare), care a fost construit în 1572 ca hotel pentru călători, dar astăzi este un loc pentru produse artizanale, magazine de suveniruri și restaurante. Ceea ce ne-a fermecat și conferă caracter acestui loc au fost broderiile colorate care împletesc balustradele și băncile din piața interioară. Acestea au fost realizate de femei grecești și cipriote pentru a ilustra legătura dintre femeile din nordul și sudul Nicosiei.
O anumită melancolie nu ne-a părăsit niciun moment în Nicosia, dar știam care era scopul nostru. Acesta era să arătăm frumusețea ambelor părți ale orașului despărțit de un zid comun în fotografiile noastre, în ciuda situației politice. Soarele de dimineață și de după-amiază are aceeași căldură, indiferent dacă este vorba de strada Ledra din sud sau de Büyük Han din nord. Credem că ambele locuri merită să fie prezentate în cea mai bună lumină și că ambele culturi diferite trebuie respectate. Poate că sunt diferite, poate că mai există încă tristețe și furie, dar viața merge mai departe – copiii se joacă și zâmbesc, oamenii merg la muncă, iar turiștii se plimbă pur și simplu. Nu ni s-a permis să facem fotografii ale Liniei Verzi – dar poate că a fost mai bine așa.
