Unele locuri sunt atât de emblematice și fotografiate atât de des, încât aproape că mi se pare inutil să le fotografiez; ce fel de cadru aș putea obține care să fie diferit de toate celelalte? Aceste locuri pot fi descurajante, dar îmi place provocarea de a vedea un loc familiar într-un mod nou, de a le fotografia într-un mod suficient de diferit încât să merite efortul. Pe feribotul din New York, făcusem deja o duzină de cadre doar cu Statuia Libertății, cu un cadru strâns și centrat, genul de fotografie pe care o face toată lumea. Dar voiam ceva mai amplu; voiam întreaga poveste a portului într-un singur cadru, nu doar monumentul.
Cele câteva secunde în care portul se aliniază
Așa că am așteptat. Pe măsură ce feribotul își croiește drumul prin apă, există o fereastră de timp în care unghiul se aliniază perfect: statuia pe o parte și, în spatele ei, întregul orizont al Lower Manhattan, cu One World Trade Center înălțându-se deasupra tuturor. Aveam doar câteva secunde înainte ca poziția feribotului să se schimbe din nou și alinierea subiectelor mele să dispară.
Ceea ce îmi place cel mai mult la această fotografie este scara. Desigur, orizontul Manhattanului este o colecție de giganți. Dar aici, aceștia sunt eclipsati de Statuia Libertății. Cu statuia încadrată așa cum este, pare că stă în fața orizontului, veghind asupra lui. Torța ei este ridicată chiar la marginea cadrului, iar orizontul se întinde jos și larg în spatele ei. Nu a fost o compoziție pe care am planificat-o cu precizie. Este doar norocul pe care îl are uneori un fotograf când găsește locul potrivit pe apă și lasă perspectiva să spună povestea.
Este o fotografie care emoționează în tăcere, mai ales cu One World Trade Center în cadru. Nu a fost intenția mea să fac o declarație despre reziliență sau protecție. Dar, odată ce am văzut-o pe ecran, am știut că este specială: Statuia Libertății poziționată ca gardian și veghetoare, orizontul reconstruit și ridicându-se mândru în spatele ei.
Este o fotografie simplă. Nu am folosit niciun obiectiv special, nici expunere îndelungată. A fost nevoie doar de răbdare și de sincronizare perfectă pe o barcă în mișcare. Feriboturile nu se opresc ca să poți face fotografia perfectă, iar tu trebuie să compensezi mereu legănarea și balansul apei, vântul sau alți pasageri care intră fără să vrea în cadru exact în momentul în care apeși pe declanșator. Pentru a surprinde ambele repere clare și aliniate, a fost nevoie de câteva încercări, precum și de puțin noroc. Puțin mai târziu, în timpul aceleiași traversări, o barcă cu pânze a intrat întâmplător într-un alt cadru și mi-a oferit o perspectivă cu totul diferită asupra aceluiași orizont.
Mă întorc mereu la această fotografie, chiar mai mult decât la altele pe care le-am făcut în port și care sunt mai perfecte din punct de vedere tehnic. Nu este lumina cea mai spectaculoasă sau culorile cele mai saturate. Dar surprinde ceva de nedescris despre New York City, modul în care istoria și orizontul său se află unul lângă celălalt, mii de etaje redate în sticlă și oțel, suficient de aproape pentru a încăpea într-un singur cadru.
