Într-o zi de iarnă, în timpul primei mele excursii pe ghețar din Islanda, ne-am oprit lângă ceea ce părea un lac înghețat obișnuit. Planul era simplu: să iau obiectivul cu cea mai mare deschidere focală, să mă apropii de gheață și să surprind câteva dintre acele bule de aer perfect captive pe care toată lumea le postează pe Instagram. O idee
frumoasă. Dar, stând acolo pentru prima dată în Islanda, am simțit că ceva diferit mă atrage.
De cealaltă parte a lagunei, dominând totul, se întindea un ghețar uriaș care strălucea în nuanțe de albastru-cian și alb pe care nu le mai văzusem niciodată în natură. Părea viu – un râu înghețat al timpului, curgând încet. Dintr-odată, ideea aceea cu „prim-planurile cu bule de aer” nu mi s-a mai părut atât de interesantă.
Teleobiectivul versus obiectivul cu unghi larg: când distanța scoate în evidență detaliile
Nikonul meu D800 îmi atârna la gât și, instinctiv, am ales teleobiectivul în locul obiectivului cu unghi larg. Obiectivele cu unghi larg arată unde te afli, dar teleobiectivele redau atmosfera locului. Voiam acea compresie cu care un obiectiv cu distanță focală mare aplatizează perspectiva și scoate în evidență textura și formele.
Setările au fost simple, dar alese cu grijă:
EXIF: ISO 100 | f/7,1 | 1/500 sec. | Nikon D800
Lumina era clară, aerul tăios, și atunci i-am zărit. Trei siluete mici care se plimbau de-a lungul lagunei înghețate. Păreau minusculi pe fundalul peretelui ghețarului. Și acesta era elementul care lipsea pentru a conferi acestei imagini povestea sa despre proporții.
Așteptând momentul potrivit pentru a fotografia ghețarul din Islanda
Se mișcau cu prudență, încet, dar fără să se cațere. Mi-am dat seama că vor rămâne perfect lângă marginea lagunei. În fața mea, bucăți de gheață se ridicau de la suprafață ca niște aripioare dorsale, „structuri asemănătoare cu ale rechinilor” care alunecau prin laguna înghețată. Mi-am compus imaginea, am focalizat și am așteptat.
Când cele trei elemente s-au aliniat perfect, am apăsat pe declanșator.
>Clic.
>În acel singur cadru, peisajul s-a transformat într-o poveste, oamenii fiind doar o șoaptă într-un tărâm modelat de uriași.
O lecție despre proporții pentru fotografi
Acest moment mi-a adus aminte de următorul lucru: uneori, cea mai bună modalitate de a arăta măreția naturii nu este să lărgești cadrul, ci să lași micul să vorbească. Prezența umană în spații vaste le oferă instantaneu spectatorilor un sentiment de amploare, de izolare și de uimire.
Dacă fotografiați ghețari, iată un sfat rapid:
Sfat: Nu vă concentrați mereu pe panoramele grandioase. Folosiți un teleobiectiv pentru a comprima straturile și a lăsa scara să iasă în evidență în mod natural. Și când cineva intră în cadru? Nu vă enervați – compuneți imaginea.
Ghețar în Islanda
Ghețarii Islandei acoperă aproximativ 10% din suprafața țării, unii dintre ei având o grosime de câteva sute de metri. Aceștia se deplasează constant, săpând văi și dând naștere la lagunele uimitoare care fac ca coasta de sud a Islandei să fie renumită în întreaga lume. Află mai multe despre alți ghețari și alte informații interesante.
În acea zi de februarie, nu am pășit pe gheață, dar am plecat cu ceva mai bun: o fotografie care a surprins simultan sentimentul de micime, uimire și liniște.
Stând în fața acelui ghețar, am înțeles: nu contează cât de vast este peisajul, ci ce sentimente îți trezește în suflet.
Vezi celelalte postări de pe blogul meu Turul ghețarului Vatnajökull | Islanda și Seljalandsfoss | Islanda sau Vík în Mýrdalur | Islanda pentru mai multe informații despre călătoria mea în Islanda din 2020.











